Zbor al bombardierelor strategice ruse deasupra Mării Japoniei

Două bombardiere strategice Tu-95MS au efectuat un zbor programat deasupra Mării Japoniei și a nord-vestului Oceanului Pacific, a informat joi (11.03.2021) ministerul rus al apărării, citat de TASS.

„Două bombardiere strategice Tu-95MS care transportau rachete cu rază lungă de acțiune au efectuat un zbor programat peste apele neutre ale Mării Japoniei și nord-vestului Oceanului Pacific. Echipajele aeronavelor de luptă Su-35S ale forțelor aeriene din Rusia au escortat bombardierele”, a declarat ministerul într-un comunicat.

În unele secțiuni ale rutei, „bombardierele strategice rusești purtătoare de rachete au fost escortate de avioane F-15 ale forțelor aeriene japoneze”, se mai arată în comunicat.

Zborul bombardierelor strategice ruse a durat peste nouă ore și s-a derulat în strictă conformitate cu regulile internaționale de utilizare a spațiului aerian, a subliniat ministerul.

Echipajele aeronavelor cu rază lungă de acțiune ruse efectuează în mod regulat zboruri peste apele neutre ale Arcticii, Atlanticului de Nord, Mării Negre, Mării Baltice și Oceanului Pacific, mai precizează comunicatul.

Sursă foto: defpost.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Misiune de căutare și salvare în Marea Neagră a marinei militare române

Fri Mar 12 , 2021
Centrul Maritim de Coordonare din subordinea Autorității Navale Române a transmis, joi (11.03.2021), către Statul Major al Forțelor Navale o solicitare de intervenție, pentru căutarea și salvarea unei persoane dispărute în Marea Neagră, ca urmare a scufundării navei „Volgo Balt 179”, cu pavilion Insulele Comore, la aproximativ 77 mile marine […]