Washington-Londra VS. Huawei

Secretarul american al apărării, Mark Esper, a declarat joi (05.03.3030), în cadrul unei conferințe de presă, că SUA și Marea Britanie au convenit să continue colaborarea pentru reducerea influenței Huawei pe piața telecomunicațiilor.

Mark Esper a precizat că discuția pe care a purtat-o cu secretarul britanic pentru apărare, Ben Wallace, a fost una sinceră, fără însă a explica ce mijloace vor fi folosite pentru obiectivul propus. El a subliniat importanța acordului de împărtășire a informațiilor dintre Washington și Londra.

„Deschiderea rețelelor critice aliate către partea chineză ar putea permite Beijingului să acceseze, să perturbe, să manipuleze și să folosească în mod greșit informații vitale, periclitând astfel integritatea și puterea NATO”, a mai afirmat Mark Esper.

Acesta a spus și că oficialii americani doresc să colaboreze cu britanicii pentru a elimina componentele ce nu prezintă încredere de la nivelul rețelelor 5G din Marea Britanie și nu numai.

SUA au cerut o interdicție totală a echipamentelor chineze provenite de la Huawei, dar și de la alți furnizori ai statului asiatic.

Guvernul britanic a adoptat o poziție mai rezervată, limitând accesul producătorului chinez la anumite rețele – la cele pe care guvernul le consideră esențiale pentru securitatea națională – și a impus o cotă de maxim 35% din piață pe care compania o poate atinge.

Marea Britanie are o vastă experiență în ceea ce privește verificarea echipamentelor de telecomunicații din China. În 2010, guvernul a înființat Centrul de evaluare a securității cibernetice Huawei sau HCSEC, pentru a înțelege mai bine amenințările la adresa datelor clienților și a securității naționale. În luna martie a anului trecut, Centrul a publicat un raport care a descris „defecte grave și sistematice în ingineria software dezvoltată de Huawei”.

Sursă articol și foto: defenseone.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Sponsorizare americană pentru asigurarea securității cibernetice în Ucraina

Sat Mar 7 , 2020
SUA au promis 8 milioane de dolari Ucrainei pentru a sprijini dezvoltarea capabilităților de securitate cibernetică. Angajamentul a fost anunțat marți (03.03.2020) de Departamemtul de Stat al SUA, ca parte a dialogului în domeniul securității cibernetice care a avut loc între cele două țări la Kiev. Noul proiect în sfera […]