Ungaria declară stare de urgenţă din cauza războiului din Ucraina. Primele măsuri vor fi anunţate miercuri

Guvernul de la Budapesta declară stare de urgenţă începând de la miezul nopţii, din cauza războiului provocat de Rusia în ţara vecină, Ucraina. Anunţul a fost făcut de Viktor Orban, premierul Ungarie, într-o postare video pe Facebook.

Orban, care a obţinut al patrulea mandat consecutiv la alegerile legislative care au avut loc la data de 3 aprilie, a mai folosit acest regim juridic special în trecut, în timpul crizei migraţiei în Europa şi în timpul pandemiei Covid-19.

”Lumea se află pe marginea prăpastiei unei crize economice”, declară el în această înregistrare video, în care reiterează că este necesar ca Ungaria să nu se amestece în războiul rus din Ucraina şi să ”apere securitatea financiară a familiilor”, spune premierul ungar.

Viktor Orban mai anunţă că primele măsuri adoptate în stare de urgenţă urmează să fie anunţate miercuri.

Guvernul ungar se confruntă cu consecinţe ale Războiului din Ucraina, o inflaţie anuală de 9,5% şi un deficit bugetar care a crescut din cauza unor cheltuieli dinantea alegerilor legislative. El se confruntă, de asemenea, cu o încetinire puternică, a creşterii economice.

Liderul Partidului Fidesz, care a obţinut o majoritate de două treimi în noul Parlament în alegerile legislatve din aprilie, şi-a sporit în mod treptat puterile în cei 12 ani de când ase află la putere.

El este criticat dur de Uniunea Europeană (UE) şi organizaţii de apărarea drepturilor omului din cauza unei erodări a echilibrului puterilor în stat.

Sursă foto: The Economic Times

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Rusia și China au efectuat primul exercițiu militar comun de când Rusia a invadat Ucraina

Wed May 25 , 2022
Aeronavele celor două țări au survolat Marea Japoniei și și-au continuat deplasarea peste Marea Chinei de Sud și Marea Filipinelor, potrivit comunicatelor lansate de autoritățile japoneze, sud-coreene și rusești. De asemenea, informația a fost confirmată pentru New York Times de către un oficial al administrației americane. Antrenamentul efectuat astăzi vine […]