Turcia dorește să achiziționeze avioane de luptă F-16 de la americani

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, duminică, 17 octombrie 2021, că ţara sa este în discuţii cu SUA pentru achiziţia de avioane de luptă F-16, după ce Turcia a fost exclusă din programul F-35, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Turcia, care a fost parteneră în programul avioanelor de luptă americane F-35 la lansarea sa şi care intenţiona să achiziţioneze circa o sută de aparate de zbor, a fost exclusă de Washington în 2019, după ce a cumpărat sisteme de apărare antiaeriană ruseşti S-400.

În prezent, Ankara cere o compensaţie pentru excluderea sa din programul american, în special pentru plata de 1,4 miliarde de dolari efectuată înainte de excluderea sa.
“Am ridicat această chestiune în discuţiile noastre. Acordăm importanţă dialogului pentru a găsi o soluţie la această problemă”, le-a declarat duminică jurnaliştilor preşedintele turc Erdogan, înainte de a pleca într-un turneu în Africa.

Proiectul de achiziţie de către Turcia a avioanelor F-16 este “bineînţeles legat de problema F-35”, a spus el, precizând că SUA au propus Turciei vânzarea de aparate F-16 pentru a-şi moderniza flota aeriană.
“Am spus că vom lua toate măsurile necesare pentru a răspunde nevoilor de apărare ale ţării noastre”, a mai spus Erdogan, adăugând că Turcia lucrează la modernizarea flotei sale de avioane de război.

O vânzare de F-16 de către SUA ar trebui totuşi aprobată de Congresul american, în cadrul căruia ostilitatea faţă de Turcia este în creştere, notează France Presse.
Luna trecută, Erdogan a declarat că Turcia are în continuare intenţia de a achiziţiona un al doilea lot de sisteme de apărare antirachetă S-400 ruseşti, ceea ce a dus la un nou avertisment din partea SUA privind riscurile unei deteriorări a relaţiilor lor bilaterale.

Sursa foto: Pinterest

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Exerciții militare comune ale trupelor țărilor membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă încep astăzi în sudul Tadjikistanului

Mon Oct 18 , 2021
În perioada 18-23 octombrie, în bazele de antrenament ale Forțelor Armate din Tadjikistan „Momirak” și „Harbmaidon”, se va desfășura exercițiul operațional și strategic comun „Frăția de luptă-2021″. Exercițiile vor avea loc cu participarea a peste 4.000 de militari, cu 800 de echipamente de luptă, din Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia […]