SUA doresc să dezvolte micro-reactoare nucleare mobile

Departamentul Apărării al SUA (DoD) a anunțat trei contracte pentru dezvoltarea unui micro-reactor nuclear mobil care ar putea fi folosit pentru alimentarea cu energie a bazelor militare.

Trei companii, BWX Technologies, Westinghouse Government Services și X-Energy, au fost contractate pentru dezvoltarea micro-reactoarelor, în cadrul Programului Pele, coordonat de Biroul pentru Capabilități Strategice (SCO).

Scopul Programului Pele este de a crea un micro-reactor nuclear mobil, de ultimă generație. După o perioadă de doi ani de cercetări, una dintre companii va fi selectată peentru a construi un prototip al unui astfel de sistem.

„Unicitatea programului Pele rezidă în mobilitatea și siguranța reactorului. Ne vom îndruma partenerii din industrie să dezvolte un sistem care să poată fi deplasat în siguranță și rapid, prin aer, pe apă sau pe cale ferată”, a declarat directorul de program, dr. Jeff Waksman.

Dezvoltarea sistemului se va desfășura sub coordonarea Departamentului de Energie, a Comisiei de reglementare în domeniul nuclear și a Administrației Naționale pentru Securitate Nucleară.

Înainte de a construi un prototip, companiile vor dezvolta mai întâi un proiect de înaltă fidelitate, care va fi utilizat pentru a evalua siguranța, rezistența și fiabilitatea posibilelor reactoare. Proiectarea va fi, de asemenea, utilizată pentru a reduce eventualele riscuri de reglementare, tehnice și de fabricație care ar putea apărea în faza de prototip.

DoD a spus că acest contract va ajuta armata americană să susțină și să extindă operațiunile pe perioade lungi, generând o sursă de alimentare curată aproape la nesfârșit. DoD estimează că utilizează 30 de terawatt-oră de energie electrică pe an și 10 milioane de galoane de combustibil pe zi.

Micro-reactoarele sunt privite ca o modalitate de a reduce nevoia de a construi infrastructuri costisitoare de energie la bazele militare și de a livra mai ușor puterea în poziții de la distanță. DoD a adăugat că reactoarele ar putea fi, de asemenea, folosite pentru a sprijini eforturile de salvare în cazul dezastrelor atunci când infrastructura critică este deteriorată.

DoD a acordat următoarele sume pentru prima etapă de dezvoltare a sistemelor: 13,5 milioane de dolari pentru BWX Technologies, 14,3 milioane de dolari pentru X-Energy și 11,9 milioane de dolari pentru Westinghouse.

Sursă articol și foto: army-technology.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Coronavirus – rolul instituțiilor de forță în managementul situațiilor de risc

Thu Mar 12 , 2020
Cu ocazia ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență din 11.03.2020, Nelu Tătar, secretar de stat în Ministerul Sănătății, și Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, au anunțat că pentru gestionarea situațiilor privind combaterea coronavirsului se va avea putea apela și la sprijinul Armatei. Raed Arafat […]