SUA au spionat oficiali de rang înalt din Europa cu sprijinul serviciilor daneze

SUA au spionat responsabili politici din Europa, printre care cancelarul german Angela Merkel, din 2012 până în 2014, cu ajutorul serviciilor daneze de informaţii, a raportat duminică (30.05.2021) presa daneză, notează AFP, preluat de Agerpres.

Postul danez de televiziune Danmarks Radio (DR) a indicat că Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) s-a conectat la cablurile de telecomunicaţii daneze pentru a spiona oficiali de rang înalt din Germania, Suedia, Norvegia şi Franţa.

Pentru a face acest lucru, NSA a beneficiat de colaborarea serviciilor daneze de informaţii militare FE. DR a dezvăluit aceste informaţii după o anchetă desfăşurată în comun cu canalul suedez SVT, canalul norvegian NRK, canalele germane NDR, WDR şi cotidianul Suddeutsche Zeitung, precum şi cu jurnalul francez Le Monde.

Ministrul danez al apărării, Trine Bramsen, care a fost numită în funcţie în iunie 2019, a fost informată despre caz în august 2020, potrivit DR. Chestionat de AFP, ministerul danez al apărării nu a reacţionat, dar Trine Bransen a declarat pentru DR că „spionajul sistematic de către aliaţi este inacceptabil”.

Cancelarul Angela Merkel, ministrul german de externe din acea perioadă, Frank-Walter Steinmeier, şi liderul opoziţiei de atunci, Peer Steinbruck, se află printre persoanele spionate de NSA, potrivit DR.

NSA a putut accesa mesajele text, apelurile telefonice şi traficul pe internet, inclusiv căutări, chaturi şi servicii de mesagerie, potrivit DR.

Spionajul NSA a fost semnalat într-un raport intern al FE purtând numele de cod „Operaţiunea Dunhammer” şi prezentat conducerii FE în mai 2015, potrivit DR.

DR a declarat că informaţiile sale au fost confirmate de nouă surse care au avut acces la informaţii clasificate ale FE şi a precizat că dezvăluirile au fost confirmate independent de alte câteva surse. În noiembrie 2020, DR raportase deja că SUA au utilizat cablurile daneze pentru a spiona industria de apărare daneză şi europeană din 2012 până în 2015.

Sursă foto: politico.eu

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Pistolul „Pandurul” modernizat la Cugir va intra în dotarea forțelor armate române

Mon May 31 , 2021
Industria românească de apărare primește o gură de oxigen. Asociația Colecționarilor de Arme a convins fabrica de la Cugir să modernizeze un pistol israelian care a făcut istorie și care acum corespunde standardelor NATO, arată stirileprotv.ro. „Pandurul”, cum a fost botezat pistolul, va intra în dotarea armatei române, care a […]