Spitalul Militar Central va implementa aplicația „Coronavirus COVID-19 România”

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) „dr. Carol Davila” a câștigat, cu aplicația Coronavirus COVID-19 România, concursul de proiecte inițiat recent de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, arată MApN într-un comunicat emis vineri (12.06.2020).

Competiția, în care au intrat 33 de proiecte elaborate şi susţinute de instituţii de referinţă în domeniul academic şi universitar, medical sau de profil tehnic, a fost subsumată Planului Național de cercetare-dezvoltare și inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDIII), domeniu de prioritate publică „Sănătate”, Competiția Soluții 1 – „Tehnici avansate de management a epidemiei în comunitate”.

Coronavirus COVID-19 România realizează o hartă a distribuției spațiale a tuturor cazurilor confirmate oficial și o statistică ce arată evoluția pe zile. În plus, proiectul cuprinde informații legate de infrastructura spitalicească, densitatea populației, dar și detalii relevante ale fiecărui caz în parte, se mai arată în comunicat.

Astfel, principalii beneficiari ai aplicației sunt membrii comunității epidemiologice din Direcțiile de Sănătate Publică și din spitale, experți care vor beneficia de avantajele identificării rapide a contacților celor infectați cu COVID-19. În consecință, acest fapt va genera operaționalizarea unui sistem de alertă medicală timpurie (avertizare și transmitere, în timp real, a informațiilor relevante pentru fiecare cetățean).

De asemenea, Serviciile de Ambulanță și SMURD, Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență, dar și consiliile județene vor putea beneficia de serviciile acestei aplicații.

Coronavirus COVID-19 România se adresează și cetățenilor care vor fi avertizați, în timp real, de posibilitatea de contaminare apărută într-o anumită zonă. Astfel, utilizatorul aplicației mobile poate părăsi zona respectivă pentru a evita contaminarea, având în vedere faptul că infectarea nu se face instantaneu.

Sursă foto: theverge.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Discuție telefonică între secretarul apărării din SUA și ministrul israelian al apărării

Fri Jun 12 , 2020
Ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, a purtat un dialog telefonic cu secretarul american al apărării, Mark Esper, marcând, astfel, prima discuție oficială între cei doi de la preluarea mandatului de către liderul israelian, precizează Israel Defense. La începutul discuției, Mark Esper l-a felicitat pe Benny Gantz pentru rolul său […]