Atac cibernetic la FBI. Hackerii au spart serverele agenţiei americane

Serverele de e-mail ale FBI au fost sparte de hackeri, care au folosit accesul pentru a încerca să discrediteze un expert în securitate.

Hackerii au reuşit, sâmbătă, să spargă serverele de e-mail ale FBI. Aceştia au trimis, conform unei estimări, cel puţin 100.000 de e-mail-uri înainte ca agenţia americană să ia măsuri, potrivit Adevărul.

E-mail-urile trimise de hackeri din partea FBI, care, la prima vedere, păreau că sunt trimise chiar de FBI, avertizau destinatarii în legătură cu un presupus sofisticat atac cibernetic aflat în plină desfăşurare.  

În aceleaşi e-mail-uri se spunea că la originea atacului se află Vinny Troia, un expert în securitate, fondator al companiei Shadowbyte. 

 Se presupune că scopul hackerilor a fost să-l discrediteze pe Troia şi ar fi reuşit asta, dacă destinatarii n-ar fi aflat că nu FBI a trimis e-mail-urile respective.  

Se ştie că Troia este de mai multă vreme ţintă unei comunităţi de hacking, RaidForums, aceştia fiind principalii suspecţi deocamdată. Troia a scris pe Twitter că în spatele atacului s-ar afla un personaj care foloseşte pseudonimul “pompomourin”.  

Aşa-numitul “pompomourin” îşi asumă acţiunea într-un interviu acordat KrebsonSecurity, dar spune că scopul a fost să arate vulnerabilităţile sistemelor FBI şi că, dacă ar fi dorit, ar fi putut să trimită mesaje mai veridice, care nu fie suspectate că sunt false.

Sursă foto: Guliver/GettyImages

VEZI ARTICOLUL:  CONCURS EDITORIAL

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Rusia furnizează Indiei sisteme de rachete de apărare antiaeriană S-400

Mon Nov 15 , 2021
Rusia a început să furnizeze Indiei sisteme de rachete de apărare antiaeriană S-400, au informat duminică agenţiile de presă ruse, citându-l pe Dmitri Şugaiev, şeful agenţiei ruse de cooperare militară, în pofida riscului ca India să fie sancţionată de SUA, transmite Reuters, potrivit G4 Media. Livrările expun India riscului de […]