Șeful Corpului de Control al MApN trecut în rezervă după ce și-a vaccinat fiul peste rând

Șeful Corpului de Control din MApN, generalul de brigadă Dorinel Duican, a fost trecut în rezervă după ce fiul său ar fi fost vaccinat în etapa I, fără să îndeplinească criteriile de eligibilitate, scrie Libertatea. Vaccinarea a avut loc la unul dintre centrele speciale ale Armatei, din cadrul Institutului Național de Medicină și Aeronautică Spațială.

„La unul dintre centrele dedicate angajaților Armatei un înalt oficial din Ministerul Apărării a apărut în primele zile ale vaccinării”, a spus o sursă din MApN pentru Libertatea. „Spre surpriza tuturor celor prezenți, nu generalul, ci fiul său, foarte tânăr, care-l însoțea pe ofițer, a fost cel vaccinat. Oamenii au fost șocați de abuz, dar era un general în fața lor și n-au avut ce face”, a continuat sursa.

Conform răspunsului primit miercuri de la minister, „în urma verificărilor executate de Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale, s-a confirmat faptul că fiul unui ofițer MApN, care nu făcea parte din personalul eligibil pentru etapa I, a fost vaccinat la centrul de vaccinare organizat de Institutul Național de Medicină și Aeronautică Spațială al MApN”.

Institutul Național de Medicină și Aeronautică Spațială al MApN are sediul în curtea Spitalului Militar Central, din Calea Plevnei. Potrivit aceluiași răspuns, în urma verificărilor, generalul de brigadă Dorinel Duican, șef al Corpului de Control din minister, „și-a depus mandatul, fiind trecut în rezervă începând cu data de 1 februarie”.

Sursă foto: g4media.ro

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Fabrica de elicoptere Airbus de la Brașov nu are activitate de peste 4 ani. MApN: programe de achiziție de noi elicoptere abia în 2030

Thu Mar 18 , 2021
Fabrica de elicoptere de la Brașov, deschisă de Airbus de mai bine de patru ani, are în acest moment activitățile înghețate. „Nu pot să o susțin în contextul actual, într-o piață dificilă, nu pot susține costul unei fabrici care nu are o activitate”, a declarat CEO-ul Airbus Helicopters, Bruno Even, […]