Șefii serviciilor de informații germane: activitatea spionajului rus este la nivelul celui din timpul Războiului Rece

Activitatea de intelligence a Federației Ruse desfășurată pe teritoriul Germaniei a ajuns la un nivel ce nu a mai fost atins din perioada Războiului Rece, iar metodele de spionaj ale Moscovei sunt acum mai brutale, potrivit șefilor serviciilor de informații germane – Thomas Haldenwang, șeful Agenției pentru Apărarea Constituției (BfV) și Bruno Kahl, șeful Serviciului Federal de Informații (BND).

Cei doi lideri din zona serviciilor secrete au oferit un interviu în ediția de weekend, din 06.06.2021, a publicației Die Welt, una dintre cele mai prestigioase publicații din Germania.

Haldenwang a precizat că prezența spionilor ruși pe teritoriul Germaniei reflectă „interesul foarte complex al serviciilor de informații de la Moscova pentru Germania”. În consecință, Rusia și-a sporit dramatic activitățile de spionaj în Germania în ultimii ani.

Șeful serviciului intern de informații a mai adăugat că Rusia are „un număr mare de agenți”, care sunt activi în prezent pe teritoriul Germaniei. Scopul lor este să încerce să „stabilească contacte în sfera decidenților politici”. Unul dintre numeroasele subiecte de care Kremlinul este puternic interesat în acest moment este viitorul relației din domeniul energiei dintre Moscova și Berlin, potrivit lui Haldenwang.

În același timp, metodele și mijloacele de spionaj ale serviciilor ruse devin din ce în ce mai brutale și intruzive, explică șeful serviciului extern de informații, Bruno Kahl. Acesta a mai menționat că adversarii Germaniei „folosesc toate metodele posibile pentru a genera tensiuni între statele occidentale”. Scopul final al acestora este de a-și „asigura propriile interese”, mai explică Kahl.

Cu toate acestea, în ciuda activității sporite a serviciilor ruse în Germania, cea mai gravă amenințare la adresa securității și stabilității statului german nu este Moscova, ci extremismul de dreapta din plan intern, a subliniat Haldenwang. „Mesajele lor pline de ură” sunt în esență anti-democratice, a mai spus acesta.

Sursă foto: dw.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Șeful SMAp la conferința șefilor apărării din Balcani

Wed Jun 9 , 2021
Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, participă la Sarajevo, în perioada 07 – 09.06.2021, la cea de-a XIV-a ediție a Conferinței șefilor statelor majore ale apărării din țările din Balcani pe probleme de cooperare militară, anunță MApN într-un comunicat. La reuniunea din acest an sunt invitați președintele Comitetului […]