Rusia va obliga companiile de taxi să predea FSB datele pasagerilor în timp real

Documentul elaborat de guvern şi publicat miercuri pe site-ul Dumei de Stat prevede că serviciile de taxi, foarte populare în Rusia şi utilizate prin intermediul aplicaţiilor mobile, vor avea obligaţia să furnizeze FSB în timp real acces la bazele lor de date privind comenzile.

Este o măsură foarte dificilă de pus în practică. Dar asta nu înseamnă că nu este necesară”, a declarat deputatul Adalbi Şhagoşev, membru al comitetului pentru securitate şi luptă împotriva corupţiei al Dumei de Stat, pentru agenţia de ştiri Ria Novosti, subliniind că este vorba despre o chestiune de „securitate” naţională.

Până acum FSB putea să obţină aceste informaţii dacă depunea o cerere oficială acestor companii, care aveau termen 30 de zile pentru a răspunde, potrivit preşedintei Consiliului civil pentru dezvoltarea taxiurilor în regiunile ruse, Irina Zaripova.

Mulţi sunt speriaţi că FSB va putea să primească oricând, în timp real, informaţii despre pasageri”, a declarat ea pentru postul de radio rus Kommersant FM la sfârşitul lui mai, atunci când ideea a fost evocată pentru prima dată de Ministerul rus al Transporturilor.

Dar când este vorba despre securitate naţională, foarte adesea, există situaţii când s-a întâmplat ceva şi agenţii FSB au nevoie de aceste date practic într-o oră pentru a elucida o crimă sau a o împiedica”, a explicat ea, dând asigurări că „nimeni nu va monitoriza aceste date de dimineaţă până seară”.

Asta depăşeşte limitele. Să fii urmărit fără permisiune… eu prefer să nu mai utilizez taxiul”, a declarat pentru AFP la Moscova Iaşa Aliev, student în economie în vârstă de 24 de ani.

Kristina Koşeleva, de 23 de ani, angajată a serviciului de suport clienţi Yandex.Plus, mărturiseşte că se simte „neconfortabil”, dar spune că, în opinia ei, „chiar şi fără asta, ştiu deja totul”.

Ioana Cristea

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

„Ucraina va câștiga războiul cu Rusia înainte de sfârşitul anului”

Sun May 15 , 2022
Războiul din Ucraina va ajunge la un “punct de cotitură” în luna august, iar Rusia va fi învinsă “înainte de sfârşitul anului”, a prezis şeful serviciilor de informaţii militare ucrainene, asigurând că armata va reuşi să recucerească întregul teritoriu, relatează Agerpres. Victoria nu va fi ”uşoară”, dar ”se va întâmpla”, […]