Rusia se apără în fața acuzațiilor

“Rusia şi Belarus nu îi ajută pe migranţi să ajungă la graniţa cu Polonia”, a declarat joi adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU, Dmitri Polyanski, care a dat asigurări, în acelaşi timp, că ţara sa nu are niciun plan de invadare a Ucrainei, transmite AFP, citată de Agerpress.

“Nu, absolut nu”, a susţinut diplomatul Dmitri Polyanski despre un posibil ajutor acordat migranţilor de către Rusia înaintea unei reuniuni de urgenţă şi cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU, convocate la solicitarea Estoniei, Franţei şi a Irlandei cu privire la criza migranţilor de la graniţa Belarusului cu Polonia.

Întrebat despre avioanele de luptă observate pe cerul Belarusului, Dmitri Polyanski a explicat că este vorba de un “răspuns la desfăşurarea masivă” a gărzilor poloneze înarmate la graniţa cu Belarus.

Avem obligaţii în cadrul Uniunii Rusia – Belarus“, a adăugat el.”Dacă există o concentrare de resurse militare la graniţa cu Belarus, trebuie să reacţionăm. Sunt doar zboruri de recunoaştere, nimic mai mult, este o activitate normală“, a insistat diplomatul rus.

Migranţii “sunt persoane care au venit legal în Belarus şi caută să ajungă în ţări europene, în special în Germania. Nu au voie să treacă graniţa, sunt urmăriţi, bătuţi. Este o ruşine totală şi o încălcare completă a convenţiilor internaţionale”, a spus Dmitri Polyanski, considerând că o ieşire din criză nu se poate face decât prin dialog.

Diplomatul rus a criticat lipsa de transparenţă a autorităţilor poloneze deoarece la graniţă nu au acces jurnalişti şi ONG-urile, spre deosebire, potrivit lui, de situaţia din partea opusă a graniţei.

Totodată, a calificat drept ruşinos demersul europenilor de a convoca o reuniune a Consiliului de Securitate.

Estonia, Franţa şi Irlanda urmează să dea publicităţii, după reuniunea de urgenţă, o declaraţie comună alături de Statele Unite, Norvegia şi Marea Britanie pe subiectul acestei crize migratorii.

Întrebat dacă desfăşurarea forţelor militare ruse la graniţa cu Ucraina indică intenţia Moscovei de a invada ţara vecină, Dmitri Polyanski a asigurat că “nu s-a planificat vreodată” aşa ceva.

Aduceţi-vă aminte că navele de război americane din Marea Neagră acţionează într-o manieră foarte provocatoare“, a mai spus el. “Este din ce în ce mai greu în fiecare zi de evitat o ciocnire directă în Marea Neagră“, a adăugat diplomatul rus.”Avem dreptul să concentrăm trupe acolo unde vrem, nu este un teritoriu ucrainean, este un teritoriu rus“, a insistat el.

Sursă foto: Tengrinews

VEZI ARTICOLUL:  CONCURS EDITORIAL

Ioana Cristea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Viktor Orbán: Europa are nevoie de aliaţi care să-i extindă inelul de apărare

Fri Nov 12 , 2021
“Europa are nevoie de aliaţi împotriva migraţiei care să-i extindă cât mai larg inelul de apărare. Dacă acesta nu va exista, Europa se va prăbuşi.”, a declarat premierul ungar la Ankara. Viktor Orbán a vorbit despre aceste aspecte după ce a avut o întrevedere cu Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, […]