Rusia își consolidează prezența la frontiera azero-armeană

Militari ruşi au ocupat alte două noi poziţii în sudul Armeniei, la frontiera cu Azerbaidjanul, ca o „garanţie suplimentară de securitate” în urma conflictului de anul trecut, a precizat premierul armean Nikol Pashinyan, informează Reuters, citat de Agerpres.

Prin această mişcare Moscova îşi consolidează prezenţa într-o regiune unde a trimis trupe suplimentare pentru a menţine pacea, în baza unui acord care a pus capăt unui război de şase săptămâni anul trecut, când forţele azere au obţinut câştiguri teritoriale importante împotriva etnicilor armeni.

Rusia este un aliat al Armeniei, fostă republică sovietică săracă, cu mai puţin de 3 milioane de locuitori.

Moscova dispune deja de o bază militară în nord-vestul Armeniei şi a trimis 2.000 de soldaţi în cadrul unei forţe de menţinere a păcii în Nagorno-Karabah, o enclavă azeră populată de etnici armeni, în baza acordului care a pus capăt violenţelor de anul trecut în zonă.

„Două puncte de sprijin ale celei de-a 102-a baze militare ruse au fost instalate în regiunea sudică Syunik”, a transmis Interfax, citându-l pe premierul Pashinyan, care s-a adresat parlamentului de la Erevan, referindu-se la baza rusă existentă în Armenia.

„Aceasta este o garanţie de securitate suplimentară nu numai pentru regiunea Syunik, ci şi pentru Armenia”, a spus Pashinyan.

Syunik este o fâşie strategică armeană situată între Azerbaidjan, exclava azeră Nahicevan şi Iran. Ministerul armean al apărării declarase în februarie că Erevanul doreşte ca Rusia să-şi extindă prezenţa şi să desfăşoare trupe mai aproape de Azerbaidjan.

Pashinyan a rămas în funcţie cu titlu interimar, după ce a demisionat din postul de premier luna trecută, în urma unei dispute cu armata cu privire la responsabilitatea pentru rezultatul războiului de anul trecut, văzut ca o înfrângere umilitoare pentru Erevan. Noi alegeri legislative au fost stabilite pentru 20 iunie în Armenia.

Sursă foto: tass.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Serviciu de informații german monitorizează activ grupuri care militează împotriva restricțiilor impuse de pandemie

Tue May 4 , 2021
Oficiul Federal pentru Apărarea Constituției – BfV (serviciul de informații interne) din Germania a precizat la finalul lui aprilie că a început monitorizarea grupurilor asociate cu promovarea teoriilor conspirației legate de COVID-19, care contestă legitimitatea statului, potrivit BBC. Germania găzduiește una dintre cele mai vocale mișcări anti-restricții din lumea occidentală, […]