România intensifică legăturile cu Azerbaidjan pentru încheierea unor contracte de furnizare de gaze

Președintele Klaus Iohannis a discutat marți cu omologul său azer Ilham Aliyev despre extinderea colaborării între cele două țări, potrivit unei postări pe Twitter a șefului statului, anunță G4Media.

Contactul între cei doi șefi de stat vine pe fondul discuțiilor tot mai dese la nivel guvernamental pentru încheierea unor contracte de livrare de gaze naturale din Azerbaidjan – unul dintre marii producători din Asia Centrală – către România, în încercarea de a scăpa de dependența de unicul furnizor extern de la acest moment, compania rusă Gazprom.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, și reprezentanții marilor producători și distribuitori de gaze din România s-au întâlnit de mai multe ori în acest an cu oficialii azeri pentru a discuta despre posibila livrare de gaze în România.

Aceste livrări nu pot fi realizate însă fizic până când Bulgaria și Grecia nu finalizează un proiect de interconectare care să permită aducerea, prin conductele deja existente, a gazului natural din Azerbaidjan către România. Premierii Greciei și Bulgariei au promis că proiectul, întârziat deja șase ani, ar urma să fie gata la jumătatea acestui an.

Întârzierea proiectului dintre Grecia și Bulgaria a favorizat Gazprom, care a rămas singurul furnizor externe pentru România și Republica Moldova.

Gazele din Azerbaidjan au mai fost și în trecut o miză importantă pentru România, prin intermediul proiectului Nabucco, proiect abandonat în cele din urmă.

Ioana Cristea

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Un atac al rușilor asupra orașului Odessa este prevăzut începând cu 18 martie

Wed Mar 16 , 2022
Primarul Odessei, Ghenadi Truhanov, crede că orașul ar putea fi atacat de forțele rusești începând cu 18 martie. „Situația este relativ calmă, dar rămâne tensionată”, a afirmat el, într-un interviu pentru BFM TV, anunță G4Media. „Din informațiile noastre, care rămân să fie reconfirmate, ca și mișcarea trupelor rusești, un atac […]