Replica Moscovei după ce Maia Sandu a solicitat retragerea trupelor ruse din Transnistria

1

După ce Maia Sandu, noul președinte ales de la Chișinău, a solicitat luni (30.11.2020) Federației Ruse să își retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova, Kremlinul s-a grăbit să îi ofere acesteia o replică.

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov a calificat, marţi (01.12.2020), drept „iresponsabil” apelul lansat de Maia Sandu, câştigătoarea pro-europeană a alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul ţării, relatează AFP, citat de evz.ro.

„Este dificil să înțelegem ce anume a avut în vedere doamna Sandu atunci când a anunțat necesitatea retragerii forțelor ruse de menținere a păcii, dar faptul că acest lucru nu va duce soluționarea conflictului este cert. Este puţin probabil ca acest lucru să ajute la o soluţionare şi să putem accepta astfel de cereri, destul de iresponsabile, sincer vorbind”, a reacţionat marţi Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit demnitarului rus, Moscova a atras atenția asupra declarațiilor lui Sandu, atât despre prioritatea direcției europene în dezvoltarea relațiilor externe ale Republicii Moldova, cât și despre dorința de a menține relații bune cu Rusia.

„Cred că relațiile bune cu orice țară, inclusiv pentru noi, sunt importante. Modul în care relațiile cu Rusia sunt considerate de noul președinte al Republicii Moldova presupun luarea în considerare a intereselor reciproce, ținând cont de acordurile care au fost încheiate anterior”, a mai spus Lavrov.

De la începutul anilor ‘90, forţele ruse sunt desfăşurate în Transnistria, un teritoriu pro-rus care s-a separat de Moldova după prăbuşirea URSS.

Potrivit Radio Chişinău, Maia Sandu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă derulată la Chişinău, că nu există niciun acord semnat de Republica Moldova prin care să fie permisă staţionarea grupului operativ al forţelor ruse în regiunea transnistreană, precum şi a muniţiei militare. „Obiectivul nostru este să obţinem retragerea forţelor ruse de pe teritoriul Moldovei”, a subliniat ea.

Sursă foto: ziarulnational.md

Redactia

One thought on “Replica Moscovei după ce Maia Sandu a solicitat retragerea trupelor ruse din Transnistria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Reacția secretarului general al NATO la schimbul de replici dintre Chișinău și Moscova

Wed Dec 2 , 2020
Cu ocazia unei conferințe de presă susținută la finalul primei zile a reuniunii miniștrilor de externe din țările membre NATO, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a menționat că „aliații din NATO sprijină cu fermitate integritatea teritorială și independența Republicii Moldova”, se arată pe site-ul organizației. „Aş dori să-l felicit […]