„Omuleții Albaștri” ai flotei secrete chineze

China are o miliție maritimă clandestină potențial numeroasă, așa-numiții „Omuleți Albaștri” pe care administrația de la Beijing nu o recunoaște ca parte a capabilităților sale militare, relatează CNN, citat de adevarul.ro.

Navele de culoare albastră, presupuse flote de pescuit, finanțate și controlate de Armata Populară de Eliberare a Chinei, sunt parte a eforturilor statului chinez de a-și exercita influența în Marea Chinei de Sud. Ele sunt, de fapt, patrule de descurajare, suficient de numeroase pentru a provoca sau pentru a se opune flotei maritime ale SUA sale ale țărilor vecine în cazul unei confruntări militare, scrie CNN.

Prezența unei miliții chineze în Marea Chinei de Sud a devenit evidentă luna trecută, când peste 200 de vase de pescuit chineze s-au adunat în jurul recifului filipinez Whitsun din Insulele Spratly.

Analiștii de la The International Institute for Strategic Studies, din Singapore, au observat că „incidentul este fără precedent ca mărime, ar și ca durată” pentru că n-au mai fost văzute atâtea nave de pescuit deodată în jurul unui singur recif, care să și staționeze câteva săptămâni.

Filipine a protest în urma acestui eveniment, descriind prezența navelor chineze drept „un roi amenințător” și o încălcare a teritoriului și zonelor sale de pescuit și a solicitat Chinei să părăsească zona sa economică exclusivă.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe chinez a transmis că unele vase de pescuit au căutat adăpost în vecinătatea recifului din cauza „situației maritime”. „Sperăm ca părțile relevante să poată vedea acest lucru într-o lumină rațională”, a transmis ministerul. De asemenea, Ambasada Chinei din Manila a transmis: „Nu există o miliție maritimă chineză așa cum se vehiculează”.

Schimbul de replici între cele două state a avut un ecou puternic și săptămâna trecută. Ambasada Chinei din Filipine a numit remarcile secretarului filipinez al apărării „năucitoare”, iar departamentul afacerilor externe a amintit că diplomații chinezi sunt „oaspeți” și a amenințat cu proteste zilnice până când navele chineze vor ieși din apele filipineze.

Oficialii americani sunt convinși că navele care formează așa-numita „miliție maritimă” a forțelor armate chineze nu au ca scop pescuitul, potrivit lui Carl Schuster, fost director de operațiuni al Joint Intelligence Center, din cadrul Comandamentului Indo-Pacific.

„Au arme automate, iar navele sunt blindate, ceea ce le face foarte periculoase la distanțe mici. Apoi ele se deplasează cu circa 18-22 de noduri, fiind mai rapide decât 90% din vasele de pescuit ale lumii”, a explicat Carl Schuster.

Diverși analiști și experți în domeniu au denumit marinarii care operează navele respective „Omuleții Albaștri”, pe modelul „Omuleților Verzi”, adică a soldaților ruși din Crimeea care își derulau activitatea în uniforme fără însemne cu puțin timp înaintea de anexarea din 2014.

Un raport comun al Marinei, Infanteriei și Pazei de Coastă americane, publicat în decembrie 2020, arăta că scopul acestei miliții maritime este de a „submina suveranitatea altor națiuni și de a impune pretenții teritoriale ilegale”.

Sursă foto: 9news.com.au

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

SUA vor suplimenta trupele din Germania

Wed Apr 14 , 2021
SUA vor desfășura încă 500 de soldați în Germania, în încercarea de a consolida legăturile bilaterale, a declarat marți (13.04.2021) secretarul apărării Lloyd Austin, la începutul primei sale vizite oficiale în Europa, scrie The Defense Post. Măsură marchează o relaxare clară a administrației Biden vis-a-vis de poziția ceva mai antagonică […]