Oameni care au schimbat lumea (ep. 5) – Margaret Thatcher

Astăzi, la 7 ani de la moartea sa, am ales să facem o scurtă incursiune,  prin seria „Oameni care au schimbat lumea”, în viața „doamnei de fier” a politicii britanice, Margaret Thatcher.

Margaret Hilda Thatcher s-a născut la 13.10.1925, în Grantham, Lincolnshire. A urmat cursurile școlii de fete din Kesteven și mai apoi pe cele ale Colegiului Somerville, din cadrul Universității Oxford, începând cu 1944, unde a studiat chimia. A devenit președinte al Asociației Universitare Conservatoare din Oxford în 1946, fiind cea de-a treia femeie care ocupă această funcție. A absolvit studiile de licență și a lucrat ca cercetător chimist pentru British Xylonite și mai apoi pentru J. Lyons and Co.

Devenită avocat după căsătorie, în 1951, ea s-a alăturat conservatorilor, iar în 1959 a intrat în Camera Comunelor ca deputat de Finchley. Între 1970 și 1974 a ocupat funcția de ministru al educației.

În 1975, preia conducerea partidului conservator, iar patru ani mai târziu îi învinge pe laburiști și devine prima femeie prim-ministru a Marii Britanii, funcție pe care a ocupat-o până în noiembrie 1990, cu trei mandate consecutive. Recordul de trei mandate consecutive în fruntea guvernului britanic a mai fost atins doar de Tony Blair.

Pentru relansarea economiei regatului, care la vremea respectivă se confrunta cu probleme destul de mari, a decis privatizarea în mod excesiv a companiilor de stat, a scăzut impozitele și cheltuielile publice și a redus la tăcere sindicatele.

Pe parcursul carierei sale, Margaret Thatcher a încercat să restabilească prestigiul fostului Imperiu Britanic. Recucerirea Insulelor Malvine (Falkland) în 1982 a contribuit semnificativ la acest lucru. Foarte apropiată de Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, ea a fost puternic implicată și în negocierile pentru încheierea Războiului Rece.

Dar caracterul său dur și uneori rigid s-a întors împotriva ei. Respingerea „poll tax”, un impozit local pe care nu a reușit să îl impună, a adus sfărșitul guvernării sale. Contestată în cadrul propriului partid, ea a demisionat în noiembrie 1990.

Margaret Thatcher s-a retras în cartierul londonez Belgravia pentru a-și scrie memoriile și a dispărut definitiv de pe scena politică în 2002 din motive de sănătate.

În decembrie 2005, la două luni după aniversarea de 80 ani, unde a fost prezentă și regina Elisabeta a II-a, aceasta a fost spitalizată. Fiica sa a dezvăluit în 2008 că „doamna de fier” suferă de demență senilă.

Margaret Thatcher a murit în dimineața zilei de 08.04.2013, la hotelul Ritz din Londra, în urma unui accident vascular cerebral.

Sursă articol: mediafax.ro

Sursă foto: digi24.ro

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Scaner termic produs în România cu tehnologie de la blindatele Piranha 5

Thu Apr 9 , 2020
Într-o perioadă în care produsele esenţiale pentru combaterea răspândirii coronavirusului sunt foarte căutate, unele pe cale de dispariţie ori foarte scumpe, specialiştii în optică din România au dezvoltat un scaner termic 100% românesc. Este cu o treime mai ieftin decât cele de pe piaţa internaţională şi va putea fi amplasat […]