Mesaj instigator al unui lider politic maghiar: „Autonomia este un drept în Uniunea Europeană pe care secuii îl merită şi este firesc să îl ceară sau chiar să lupte pentru el”

Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) din Ungaria, aflat la guvernare alături de Fidesz, precum şi LMP (Politica altfel, liberal-ecologist), din opoziţie, au marcat duminică (31.10.2021) Ziua autonomiei secuieşti, transmite MTI, conform G4Media.

Potrivit liderului grupului KDNP, Istvan Simicsko, pentru maghiarii din Ungaria este o obligaţie morală să-i ajute pe etnicii maghiari din diaspora din întreaga lume.

„Secuii sunt o comunitate istorică ale cărei tradiţii unice îmbogăţesc de secole cultura maghiară”, a spus el.   „Le susţinem cererea de autonomie, aspiraţiile unei minorităţi mândre de identitatea sa de a se bucura de succes în locurile unde s-au născut”, a continuat politicianul ungar.

Autonomia este un drept în Uniunea Europeană pe care secuii îl merită şi este firesc să îl ceară sau chiar să lupte pentru el”, a adăugat Simicsko. 

Liderul grupului LMP, Lorant Keresztes, a susţinut la rândul său într-un comunicat că asigurarea autonomiei şi drepturilor minorităţilor naţionale indigene reprezintă o valoare europeană importantă „pentru care merită să luptăm împreună”.  

Ziua autonomiei secuieşti este marcată în ultima duminică din octombrie printr-o iniţiativă din 2016 a Consiliului naţional secuiesc, menţionează MTI. 

Sursă foto: Adevărul.ro

Ioana Cristea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Noi mișcări de trupe ruse la frontiera cu Ucraina

Mon Nov 1 , 2021
Rusia concentrează din nou trupe în apropiere de frontiera sa cu Ucraina, suscitând îngrijorarea unor responsabili americani şi europeni care urmăresc ceea ce ei consideră a fi drept “mişcări neobişnuite” de echipamente şi personal militar pe flancul vestic al Rusiei, a relatat la sfârşitul săptămânii trecute The Washington Post, citat […]