Iranul acuză SUA că au încercat să captureze un petrolier

Administraţia de la Teheran susţine că a blocat o tentativă a Statelor Unite de a captura o navă care transporta petrol iranian, într-un incident produs în Golful Oman, iar Forţele Navale americane au refuzat să facă vreun comentariu pe această temă, informează agenţia Reuters.

Gardienii Revoluţiei din Iran afirmă că Forţele Navale americane au trimis ambarcaţiuni şi elicoptere pentru a captura un petrolier iranian, într-un incident produs recent în Golful Oman, la intrarea în Golful Persic.

Surse citate de postul iranian Press TV susţin că petrolierul iranian a evitat capturarea datorită intervenţiei rapide a Gardienilor Revoluţiei, iar acum nava a revenit în apele teritoriale iraniene. “Membri ai Gardienilor Revoluţiei au efectuat o operaţiune cu elicoptere, au coborât pe punte, au recăpătat controlul asupra navei şi au adus nava în apele teritoriale iraniene”, au declarat oficiali iranieni citaţi de postul Press TV.

Flota a V-a a SUA, activă în Orientul Mijlociu, a transmis că este la curent cu incidentul, dar a refuzat să ofere informaţii.

Tensiunile dintre Statele Unite şi Iran s-au amplificat după ce fosta Administraţie Donald Trump a decis retragerea din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni împotriva Teheranului, suspectat că vrea să se doteze cu arme atomice. Administraţia Joseph Biden exercită presiuni asupra Iranului pentru revenirea la respectarea Acordului nuclear semnat cu marile puteri în anul 2015. Iranul a condiţionat revenirea la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 de anularea sancţiunilor impuse de Statele Unite.

Sursă foto: newsweek.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

BLACKOUT - Un FAKE NEWS care a pus Europa pe jar

Thu Nov 4 , 2021
Recent, Ministerul Apărării din Austria a anunțat că Europa se va confrunta cu un potențial blackout, în viitorul apropiat “ o pană generală de curent în Europa, care ar putea lăsa tot continentul fără curent timp de două săptămâni”. Imediat, informația s-a răspândit și s-a ajuns la un fake news […]