Întâlnire între ministrul apărării și noul ambasador polonez la București

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, s-a întâlnit luni (19.10.2020), cu noul ambasador al Republicii Polone în România, Maciej Lang, la sediul MApN, se arată într-un comunicat al ministerului.

Cei doi oficiali au subliniat relevanța Parteneriatului Strategic dintre cele două state la nivelul apărării, importanța procesului de consolidare a posturii de descurajare și apărare a Alianței Nord-Atlantice, de o manieră coerentă și unitară, prin implementarea deplină a deciziilor adoptate la nivel aliat începând cu anul 2014, precum și cooperarea excelentă în cadrul structurilor multinaţionale găzduite de România și Polonia.

Temele abordate au vizat, de asemenea, mediul de securitate la Marea Neagră, evoluțiile curente la nivelul NATO, UE, respectiv al relației transatlantice.

Potrivit comunicatului MApN, ministrul Ciucă a transmis oficialului polonez disponibilitatea de a colabora pe segmentul de instruire, schimbul de informații și discuții la nivel tehnic, dat fiind faptul că cele două state derulează în prezent aceleași programe de înzestrare – HIMARS, PATRIOT și F-16, cu accent pe creșterea cooperarii industriale.

Sursă foto: facebook.com/IonelNicolaeCiuca

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă: posibile „operațiuni în zona gri” ale Beijingului în Taiwan

Tue Oct 20 , 2020
Armata și populația taiwaneză ar trebui să fie pregătite să prevină și să descurajeze o posibilă invazie militară din partea Chinei, a spus consilierul pentru securitate naționale al Casei Albe, Robert O’Brien, scrie VOA News. O’Brien, a patra persoană care a ocupat această funcție la Casa Albă în timpul președinției […]