Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, participă vineri (20.11.2020), în sistem videoconferință, la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Externe (CAE) în formatul miniştrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv la lucrările Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), în același format, arată MApN într-un comunicat.

La nivelul Comitetului Director EDA, miniștrii apărării vor aproba bugetul Agenţiei pentru anul 2021 și Cadrul tri-anual de planificare pentru perioada 2021-2023 și vor dezbate rezultatele primului ciclu complet al Procesului de revizuire anuală coordonată a apărării (CARD), încheiat în acest an.

În ceea ce privește reuniunea CAE, substanța dezbaterilor va viza două teme majore și de actualitate pe agenda UE în domeniul apărării, lansarea propriu-zisă a Busolei Strategice, document de orientare strategică în domeniul Politicii de Securitate și Apărare Comună, respectiv concluziile procesului de revizuire a Cooperării Structurate Permanente (PESCO).

În marja reuniunii, se va desfășura și o videoconferință a miniștrilor apărării UE din Partidul Popular European (PPE), în cadrul căreia va avea loc un schimb de opinii privind relația Uniunii Europene cu partenerii strategici și transatlantici și vor continua dezbaterile pe marginea proiectului strategiei PPE privind evoluția cooperării în cadrul UE în domeniul apărării.

Sursă foto: digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *