Finlanda și Letonia, alături de compania finlandeză Patria Land Oy, au semnat un acord de dezvoltare a produselor pentru crearea unui sistem comun de vehicule blindate, arată Milmag. Acordul vine în urma unui memorandum de înțelegere semnat de cele două țări în primăvara acestui an.

Scopul acordului este de a dezvolta tehnologia pentru un vehicul prototip Patria 6×6, fabricat de Patria Land Oy, într-o platformă comună de vehicule blindate, în conformitate cu cerințele comune ale celor două țări. Acordul vizează, de asemenea, și mentenanța, logistica, instruirea și alte pachete de dezvoltare de produse.

„Este minunat că, în ciuda condițiilor pandemiei COVID-19, putem continua cooperarea bilaterală în acest mod. În cadrul proiectului, ambele țări au reușit să-și satisfacă cerințele”, a declarat ministrul finlandez al apărării, Antti Kaikkonen.

Activitatea de dezvoltare a produselor este dirijată și supravegheată de o organizație comună de dezvoltare a produselor finlandezo-letonă, în care Finlanda acționează ca țară lideră. Faza de dezvoltare a produsului va dura până la sfârșitul anului 2021, iar după încheierea acordului, țările pot începe negocierile cu privire la posibile achiziții în serie.

„Aceasta este o etapă majoră în dezvoltarea mobilității infanteriei și a întregii armate și va permite creșterea performanțelor pentru forțele noastre. Cu proiectul comun de cercetare-dezvoltare a produselor, este, de asemenea, posibil să se găsească soluții pentru îmbunătățirea interoperabilității, economisirea costurilor ciclului de viață și îmbunătățirea securității aprovizionării”, a spus șeful foțelor terestre finlandeze, colonel Rainer Peltoniemi.

Sursă foto: defpost.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *