Forțele navale din cadrul Gărzii Revoluționare Iraniene (IRGC) au deschis o nouă bază militară în Strâmtoarea Hormuz, în orașul Sirik, lângă malul Golfului Persic. Baza a fost inaugurată cu o amplă ceremonie la care a participat comandantul IRGC, generalul Hossein Salami, informează Israel Defense.

Baza va permite iranienilor să aibă un mai bun control asupra zonei Golfului Persic, un loc din care să efectueze operații ofensive și defensive împotriva forțelor SUA din regiune și le va facilita închiderea mai rapidă a strâmtorii – un nod central al economie globale (aproximativ 25% din consumul global de petrol tranzitează zona). Principalii beneficiari ai petrolului care trece prin strâmtoare sunt China, India, Japonia, Coreea de Sud și Singapore.

Strategia de război a Iranului împotriva Marinei SUA se bazează pe un cerc de apărare în Strâmtoarea Hormuz, implementat într-o logică a atacurilor declanșate pe mai multe niveluri și folosind o gamă largă de mijloace și instrumente – de la bărci cu motor și mine marine, la submarine de mici dimensiuni și rachete lansate de pe mare și de pe coastă.

Întărirea apărării Strâmtorii Hormuz este un pas suplimentar în creșterea puterii Iranului în domeniul naval, ca parte a răspunsului la relațiile tensionate din plan militar cu SUA din ultimii ani în zona Golfului Persic.

Sursă foto: rusi.org

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *