Armata belarusă a desfășurat trupe suplimentare la granița cu Federația Rusă, de teama unei invazii militare.

Cotidianul rus Novaya Gazeta a publicat un scurt material video care arată un convoi de camioane militare și vehicule blindate ale militarilor din Belarus, care se deplasează la granița cu Rusia, precizează DefenceBlog.

Autoritățile de la Minsk se tem că Rusia ar putea profita de instabilitatea din plan intern și ar putea pune în practică un scenariu similar cu cel ucrainean, ocupând prin forță militară o parte a teritoriilor sale înaintea alegerilor prezidențiale din august.

Belta – agenția de știri belarusă de stat, a precizat săptămâna trecută că forțele belaruse au arestat 33 de mercenari ruși după ce ar fi primit informații că peste 200 de luptători au intrat în țară cu scopul de a destabiliza țara înainte de alegerile prezidențiale. Mercenarii ar lucra pentru compania Wagner, cel mai cunoscut contractor militar privat din Rusia.

„Oaspeții au atras atenția asupra lor, pentru că nu se comportau așa cum fac de obicei turiștii ruși și purtau haine în stil militar”, a relatat Belta. Cei 33 de mercenari au ajuns la Minsk pe 24.07.2020, fiecare bărbat transportând doar bagaje de mână mici, dar grupul avea trei valize voluminoase.

Televiziunea de stat din Belarus a prezentat imagini cu bărbații arestați, plus lucruri pe care unul dintre aceștia le avea asupra sa, respectiv un pașaport rusesc,  diverse însemne militare și dolari americani.

Președintele din Belarus, Aleksander Lukashenko, a acuzat Rusia de „intenții murdare” și l-a însărcinat pe șeful serviciului de securitate (KGB), Valer Vakulchyk, să solicite o explicație Moscovei. „Trebuie să cerem urgent structurilor din domeniu ale Federației Ruse să explice ce se întâmplă”, a spus el în cadrul unei reuniuni de securitate.

Președintele Lukashenko a mai spus că forțe politice „atât din Occident, cât și din est” și-au concentrat eforturile asupra agitării tensiunilor existente în plan intern. Liderul de la Minsk nu a nominalizat o țară anume, dar a spus că planurile vizează provocarea unei revoluții asemănătoare celei din Ucraina din 2014.

Sursă foto: euromaidanpress.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *