Suspiciune de spionaj în Flota Mării Negre a Federației Ruse

Forţele de securitate din Rusia au reţinut joi (30.07.2020) un ofițer din cadrul Flotei Mării Negre, din oraşul Sevastopol (Crimeea), acesta fiind suspectat de acțiuni de spionaj în favoarea serviciului de informaţii al armatei ucrainene, a relatat joi agenţia rusă de ştiri RIA, care citează Serviciul Federal de Securitate, potrivit […]

O parte a forțelor speciale de comando (KSK) din armata germană a fost desființată

O companie militară care aparţine de unitatea germană a forţelor speciale de comando (KSK) a fost desfiinţată în urma unor acuzaţii de extremism, a declarat joi (30.07.2020) pentru Deutsche Presse-Agentur un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Germania, informează Agerpres. Compania a doua a KSK din cadrul Bundeswehr a […]

Un deceniu de activitate al Centrului de Excelență HUMINT al NATO de la Oradea

Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a participat miercuri (29.07.2020) la ceremonia organizată cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înființarea Centrului de Excelență NATO în domeniul HUMINT din Oradea, se arată într-un comunicat al MApN. La festivitate au mai luat parte reprezentanți ai unor structuri ale […]

Separatiștii din sudul Yemenului renunță la autonomia regională

Separatiştii din sudul Yemenului au anunţat miercuri (29.07.2020) că renunţă la autonomie şi s-au declarat gata să pună în aplicare acordul de la Riad, ce prevede o împărţire a puterii în sud cu guvernul, informează France Presse, citat de Agerpres. Consiliul de tranziţie din sud (STC) „anunţă că renunţă la […]

Avioane de luptă ruse suspectate că au încălcat spațiul aerian finlandez

Marți (28.07.2020), Ministerul Apărării din Finlanda a raportat că suspectează două avioane militare ruse că ar fi încălcat spațiul aerian finlandez deasupra Golfului Finlandei. Ministerul a declarat că două avioane de vânătoare Su-27 au fost detectate în apropiere de Helsinki și că poliția de frontieră investighează incidentul. „Două avione de […]

Fost director Mossad: Iranul nu poate fi oprit să-și dezvolte arsenalul nuclear

Shabtai Shavit, unul dintre cei mai longevivi directori ai agenției israeliene de spionaj – Mossad, a afirmat că nimeni nu va putea opri Iranul să dezvolte un arsenal nuclear și ar trebui să se concentreze în schimb să stabilească un mecanism de descurajare, scrie IntelNews. Shavit, care acum are 80 […]

Adrese IP ale unor site-uri guvernamentale din Ucraina au fost compromise

Specialiștii Centrului pentru Securitate Cibernetică din cadrul Consiliului de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei au descoperit o scurgere de date de la compania CloudFlare, care ar putea constitui o amenințare pentru securitatea resurselor publice și private ucrainene, potrivit biroului de presă al instituției, arată Pravda, citat de CyberOps. Astfel, […]

Ministerul azer de externe: Armenia a folosit muniție de proveniență sârbă în atacurile asupra Azerbaidjanului

În perioada 12-15.07.2020, Armenia a tras focuri de armă spre Azerbaidjan, într-o dispută la frontieră. Potrivit surselor azere, partea armeană s-a pregătit din timp de atacul de la Tovuz, importând armament tocmai din Serbia, prin intermediul Georgiei, relatează haqqin.az, citat de realitatea.md. Potrivit sursei azere, un important transport de muniție […]

ONU: nou masacru în Sudan – peste 60 de persoane ucise

Peste 60 de persoane au fost ucise şi alte aproximativ 60 rănite într-un nou masacru comis de bărbaţi înarmaţi într-un sat din statul Darfur de Vest (vestul Sudanului), a anunţat duminică ONU, citată de France24. „Acesta este cel mai recent dintr-o serie de incidente care s-au derulat săptămâna trecută şi […]

Dronă a armatei israeliene prăbușită în Liban

Armata israeliană a anunţat duminică (26.07.2020) prăbuşirea uneia dintre dronele sale în timpul unei misiuni efectuate deasupra teritoriului Libanului. Israelul derulează în prezent acțiuni de consolidare a prezenței sale militare la granița cu Libanul, arată New York Times. Drona militară s-a prăbuşit „în timpul unei operaţiuni militare la frontieră”, a […]