Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale Simona Cojocaru a participat marți (16.06.2020) la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) în format al miniștrilor apărării din statele membre ale UE, desfășurată în format videoconferință, precizează MApN într-un comunicat.

Discuțiile au vizat consolidarea angajamentelor UE în misiunile și operațiile derulate sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC), dar și problematica finanțării acțiunilor operaționale ale Uniunii Europene prin instrumentul Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF).

Un alt subiect dezbătut a fost cel al inițiativelor din domeniul apărării, fiind abordate aspectele ce vizează funcționalitatea acestora. Coerența între Cooperarea structurată permanentă (PESCO), Fondul European de Apărare (EDF) și Procesul de revizuire anuală coordonată a apărării (CARD) a constituit un punct central al dezbaterilor, se arată în comunicat.

În ultima parte a reuniunii, discuțiile s-au concentrat pe problematica resurselor financiare alocate Fondului European de Apărare și Mobilităţii Militare, din perspectiva viitorului Cadru Financiar Multianual 2021 – 2027.

Secretarul de stat Simona Cojocaru a evidențiat importanţa inițiativelor UE din domeniul apărării pentru consolidarea acțiunii globale a Uniunii și relevanța lor în relația cu NATO. Aceasta a mai subliniat necesitatea asigurării unei finanțări adecvate, prin intermediul viitorului Cadru Financiar Multianual.

De asemenea, în marja CAE a avut loc videoconferința Comitetului Director al Agenției Europene de Apărare (CD EDA), pe parcursul căreia au fost discutate obiectivele și prioritățile Agenției în următorii ani, având în vedere lecțiile învățate în urma pandemiei COVID-19. În acest context, au fost expuse rezultatele procesului de reflecție pentru stabilirea pe termen lung a obiectivelor și priorităților Agenției (EDA Long Term Review) privind transpunerea nivelului de ambiţie al Uniunii Europene în elemente concrete pe palierul dezvoltării de capabilităţi pentru apărare, precizează MApN.

Sursă foto: eda.europe.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *