Ambasada Federației Ruse în Siria a confirmat, miercuri (03.06.2020), livrarea de avione de luptă MiG-29, fabricate în Rusia, în republica arabă.

„Armata siriană a primit al doilea lot de MiG-29 de la Rusia în cadrul cooperării în domeniul apărării între națiunile noastre. Sirienii au început deja să folosească acele avioane pentru misiuni”, a declarat ambasada rusă pe Twitter.

Agenția de știri SANA din Siria a raportat despre livrare la 30.05.2020, citând surse militare.

Potrivit agenției, ceremonia de predare a avut loc la baza aeriană rusă Khmeimim din Siria. Ulterior, aeronavele au fost dislocate pe diverse câmpuri aeriene. MiG-urile ruse erau programate să înceapă operațiunile în spațiul aerian al țării la 01.06.2020.

Să nu uităm faptul că Rusia a fost recent acuzată de Comandamentul Africii al Armatei SUA (AFRICOM) că ar fi desfășurat avioane Sukhoi și MiG în Libia, pentru a sprijini forțele LNA, după ce acestea ar fi tranzit chiar baza aeriană Khmeimim din Siria.

 Sursă foto: aviationvoice.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *