În cursul acestei săptămâni, echipaje ale forțelor navale ruse vor efectua exerciții ce presupun lansarea de focuri de artilerie și rachete împotriva unor ținte maritime, terestre și aeriene, potrivit biroului de presă al Flotei Mării Negre (02.06.2020), citat de TASS.

Navele și ambarcațiunile Flotei Mării Negre au fost deja desfășurate pe mare pentru derularea exercițiilor, informează biroul de presă.

„Cele 37 de nave, ambarcațiuni și nave de susținere ale Flotei Mării Negre au fost desfășurate pe trasee pentru o serie de exerciții. În faza inițială, echipajele s-au pregătit pentru răspuns la luptă în regim de urgență, inclusiv cu plecarea din baze către zonele desemnate”, a precizat biroul de presă într-un comunicat.

Pe parcursul săptămânii ce urmează, echipajele vor executa foc de artilerie și lansări de rachete împotriva țintelor navale, aeriene și din zona de coastă. Forțele ruse vor derula și exerciții de desfășurare comună și manevre în diferite formațiuni, se mai arată în comunicat.

Sursă foto: themoscowtimes.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *