Transferul Brigăzii de Asistență a Forțelor de Securitate al SUA în Tunisia poate fi perceput drept un răspuns al americanilor la sprijinul continuu acordat de Moscova forțelor libiene conduse de mareșalul Khalifa Haftar.

Cea mai recentă acțiune a rușilor în contextul războiului civil din libian, a fost desfășurarea de avioane MiG și Sukhoi la baza aeriană Al-Jufra din Libia, pentru a ajuta trupele LNA în lupta cu forțele guvernamentale.

Într-un comunicat de presă, din 29.05.2020, al Comandamentului Africii al Armatei SUA (AFRICOM), se arată că șeful AFRICOM, generalul Stephen Townsend a purtat o discuție telefonică cu ministrul tunisian al apărării, Imed Hazgui, în care cei doi au discutat posibilități de colaborare pentru a consolida parteneriatul bilateral SUA-Tunisia.

„Întrucât Rusia continuă să stârnească flăcările conflictului libian, securitatea regională din Africa de Nord este o preocupare accentuată. Ne uităm la noi modalități de a aborda problemele de securitate reciprocă cu Tunisia, inclusiv utilizarea Brigăzii de Asistență a Forțelor de Securitate ”, a precizat generalul Townsend, potrivit comunicatului.

În același timp, comandantul AFRICOM a menționat că partenerii americani din Africa „sunt asediați de figuri răuvoitoare și rețele teroriste”.

Într-o declarație a ministrului tunisian al apărării, acesta a subliniat că SUA rămâne un partener principal în eforturile Tunisiei de a-și construi capabilitățile operaționale ale armatei.

Reamintim că trupele brigăzii de asistență ale SUA sunt dedicate pentru instruirea personalului militar al țărilor partenere pe propriul teritori național.

Sursă foto: maps-tunisia.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *