Sosirea avioanelor în Libia este, cel mai probabil, un efect al faptului că forțele Armatei Naționale Libiene (LNA), conduse de mareșalul Khalifa Haftar, au înregistrat o serie de înfrângeri, dar și pe fondul amenințărilor transmise de liderul LNA forțelor turce, care au intervenit în războiul civil în favoarea guvernului de Tripoli recunoscut de ONU.

În contextul unei posibile escaladări a conflictului civil din statul nord-african, cel puțin șase MiG-29 și două Sukhoi Su-24, însoțite de două aeronave Su-35, au fost depistate zburând spre estul Libiei în cursul săptămânii trecute, potrivit lui Fathi Bashagha șeful securității din Tripoli, scrie Israel Defense.

Fathi Bashagha a spus că avioanele au decolat de la baza aeriană rusă Hmeimim, din Siria. Zona de est a Libiei este cunoscută ca fiind o fortăreață importantă a mareșalului Haftar, ce luptă de ani de zile împotriva guvernului de la Tripoli.

Potrivit unor rapoarte media, un sistem rus de apărare anti-aeriană Pantsir-S1 folosit de LNA ar fi fost capturat de guvernul libian susținut de forțele turce, la baza aeriană al-Watiyah – bază controlată de forțele lui Khalifa Haftar.

Oficiali libieni și occidentali au fost citați de Bloomberg spunând că Turcia a furnizat guvernului de la Tripoli sisteme de apărare anti-rachetă sol-aer, care au oferit forțelor guvernamentale un avantaj consistent în fața dronelor operate de Emiratele Arabe Unite, ce îl susțin pe liderul LNA. De asemenea, Turcia a desfășurat nave de război în apele din apropierea capitalei și a trimis mii de luptători ale miliției siriene să lupte de partea forțelor guvernamentale.

La începutul lunii mai, un raport al ONU arăta că există circa 1.200 de mercenari angajați de un antreprenor militar rus să lupte alături de trupele LNA.

Sursă foto: vistapointe.net

2 thoughts on “Avioane MiG-29 și Sukhoi Su-24 trimise de ruși partenerului libian Khalifa Haftar”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *