Guvernul maltez a negat cu tărie afirmațiile, făcute de un ziar francez, cum că ambasada statului insular la Bruxelles ar fi folosită de China pentru a spiona instituțiile Uniunii Europene. Afirmațiile se referă la o clădire cu nouă etaje situată pe Rue Archimede nr. 25, într-una dintre cele mai bune zone din Bruxelles. Clădirea găzduiește Ambasada Maltei în Belgia, precum și Reprezentanța permanentă a Maltei la Uniunea Europeană. Locația este situată convenabil – peste strada este sediul Comisiei Europene, iar pe colțul străzii se află sediul Consiliului European.

Vineri (15.05.2020), într-un articol din ziarul francez „Le Monde”, China a fost acuzată că a instalat echipamente de supraveghere în întreaga clădire aflată pe Rue Archimede. Materialul susține că guvernul chinez a furnizat fondurile pentru a cumpăra și reamenaja clădirea, drept un cadou pentru Malta, țară cu care Beijingul a avut relații calde tradițional din 1972, când Malta a devenit prima națiune a lumii care a recunoscut oficial Republica Populară Chineză.

Articolul susține, de asemenea, că serviciile de securitate de stat din Belgia bănuiau de multă vreme că în această clădire sunt instalate „echipamente tehnice de supraveghere” plantate de serviciile de informații chineze cu scopul de a spiona sediile UE aflate în apropiere. „Le Monde” a adăugat că belgienii au fost în prealabil avertizați de serviciile britanice cu privire la utilizarea Rue Archimede ca „punct de spionaj” de către chinezi.

În acest weekend, guvernul maltez a emis o declarație oficială prin care a negat acuzațiile formulate de „Le Monde” și a protestat împotriva „afirmațiilor incorecte” din material. În plus, oficialii maltezi au declarat presei locale că sediul ambasadei în cauză a fost supusă unor „auditări interne și externe” succesive de către Serviciul de Securitate al Maltei și Consiliul European și că s-a dovedit că de fiecare dată este curat. O altă sursă a guvernului maltez a spus că 80% din mobilierul clădirii a fost aruncat în ultimii doi ani și înlocuit cu „mobilier nou achiziționat din Malta”.

Sursă foto: euobserver.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *