Compania privată din domeniul servciilor IT și consultanței în afaceri CGI a câștigat un contract, în valoare de 267 de milioane de dolari, din partea guvernului Statelor Unite, pentru îmbunătățirea securității cibernetice la peste 75 de agenții federale.

CGI a anunțat că a câștigat un contract cu o durată de șase ani pentru a furniza servicii de consultanță în cadrul unui program derulat de către Departamentul Securității Interne (DHS), ce vizează dezvoltarea securității cibernetice a unor agențiilor federale.

În conformitate cu prevederile contractului, CGI va crea o platformă de servicii partajate pentru Agenția de Securitate Cibernetică și Infrastructură (CISA) a DHS, care va trebui să asigure securitatea cibernetică a peste 75 de agenții ale statului federal.

Compania privată va dezvolta proiectul astfel încât acesta să fie capabil să evolueze și să se adapteze la transformările continue ale amenințărilor din spațiul cibernetic și ale perisajului tehnologic, concentrându-se pe dezvoltarea de servicii de tip cloud.

Cu 78.000 de consultanți și experți împrăștiați pe tot globul, CGI Inc. a devenit una dintre cele mai mari firme private de servicii IT și de consultanță în afaceri din lume. Compania, fondată în 1976, a raportat venituri de 12,1 miliarde de dolari în anul fiscal 2019.

„CGI a jucat un rol strategic și a fost un partener de încredere în CISA, în ultimii patru ani “, a declarat Stephanie Mango, vicepreședinte al CGI. „În parteneriat cu CISA, am lucrat în numeroase agenții pentru a identifica și a aborda provocările de securitate cibernetică. Așteptăm cu nerăbdare să ne continuăm sprijinul pentru această inițiativă critică între agenții și pentru a ne valorifica expertiza de pentru a ajuta DHS să își atingă obiectivele finale”, a mai precizat aceasta.

Sursă foto: dhs.gov

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *