Într-o perioadă în care produsele esenţiale pentru combaterea răspândirii coronavirusului sunt foarte căutate, unele pe cale de dispariţie ori foarte scumpe, specialiştii în optică din România au dezvoltat un scaner termic 100% românesc.

Este cu o treime mai ieftin decât cele de pe piaţa internaţională şi va putea fi amplasat la intrarea în instituţii, spitale sau şcoli. Cu ajutorul lui, vor fi depistate persoanele care au febră.

Acest tip de scaner termic a fost dezvoltat exclusiv în România şi va putea fi amplasat la intrarea în instituţii cu trafic mare de persoane, la intrarea în mall-uri sau la primarii, la direcţia de taxe şi impozite sau chiar la şcoli odată cu reluarea cursurilor.

Indicatorul termic sesizează variaţiile de temperatură de la nivelul fetei de 0,3 grade Celsius şi emite un semnal sonor când temperatura depăşeşte valoarea de 37,5.

Scanerul este făcut la Întreprinderea Optică Romana (IOR), din Bucureşti. Parte din tehnologia folosită este împrumutată de la transportoarele blindate Piranha, aflate şi în dotarea Armatei Române.

„Prototipul şi următoarele 30 de bucăţi vor folosi componente din programul Piranha 5, adică detectorul şi obiectivul […] şi avem posibilitatea să producem cam 30 de sisteme pe lună”, a declarat directorul IOR, Daniel Oancea.

În China, unde după aproape 3 luni de izolare s-au redeschis firmele şi şcolile, astfel de scanere apar în mai toate imaginile transmise de televiziunea de stat. România a cumpărat la începutul acestei pandemii mai multe scanere termice din străinătate. Cele româneşti au avantajul că au preţuri mult mai accesibile comparativ de cele de import.

Sursă articol: stirileprotv.ro

Sursă foto: dawn.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *