Astăzi, la 7 ani de la moartea sa, am ales să facem o scurtă incursiune,  prin seria „Oameni care au schimbat lumea”, în viața „doamnei de fier” a politicii britanice, Margaret Thatcher.

Margaret Hilda Thatcher s-a născut la 13.10.1925, în Grantham, Lincolnshire. A urmat cursurile școlii de fete din Kesteven și mai apoi pe cele ale Colegiului Somerville, din cadrul Universității Oxford, începând cu 1944, unde a studiat chimia. A devenit președinte al Asociației Universitare Conservatoare din Oxford în 1946, fiind cea de-a treia femeie care ocupă această funcție. A absolvit studiile de licență și a lucrat ca cercetător chimist pentru British Xylonite și mai apoi pentru J. Lyons and Co.

Devenită avocat după căsătorie, în 1951, ea s-a alăturat conservatorilor, iar în 1959 a intrat în Camera Comunelor ca deputat de Finchley. Între 1970 și 1974 a ocupat funcția de ministru al educației.

În 1975, preia conducerea partidului conservator, iar patru ani mai târziu îi învinge pe laburiști și devine prima femeie prim-ministru a Marii Britanii, funcție pe care a ocupat-o până în noiembrie 1990, cu trei mandate consecutive. Recordul de trei mandate consecutive în fruntea guvernului britanic a mai fost atins doar de Tony Blair.

Pentru relansarea economiei regatului, care la vremea respectivă se confrunta cu probleme destul de mari, a decis privatizarea în mod excesiv a companiilor de stat, a scăzut impozitele și cheltuielile publice și a redus la tăcere sindicatele.

Pe parcursul carierei sale, Margaret Thatcher a încercat să restabilească prestigiul fostului Imperiu Britanic. Recucerirea Insulelor Malvine (Falkland) în 1982 a contribuit semnificativ la acest lucru. Foarte apropiată de Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, ea a fost puternic implicată și în negocierile pentru încheierea Războiului Rece.

Dar caracterul său dur și uneori rigid s-a întors împotriva ei. Respingerea „poll tax”, un impozit local pe care nu a reușit să îl impună, a adus sfărșitul guvernării sale. Contestată în cadrul propriului partid, ea a demisionat în noiembrie 1990.

Margaret Thatcher s-a retras în cartierul londonez Belgravia pentru a-și scrie memoriile și a dispărut definitiv de pe scena politică în 2002 din motive de sănătate.

În decembrie 2005, la două luni după aniversarea de 80 ani, unde a fost prezentă și regina Elisabeta a II-a, aceasta a fost spitalizată. Fiica sa a dezvăluit în 2008 că „doamna de fier” suferă de demență senilă.

Margaret Thatcher a murit în dimineața zilei de 08.04.2013, la hotelul Ritz din Londra, în urma unui accident vascular cerebral.

Sursă articol: mediafax.ro

Sursă foto: digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *