În Ordonanță Militară nr. 7 din 04.04.2020, emisă pentru combaterea pandemiei de coronavirus, se stipulează și implicarea armatei pentru prevenirea infracțiunilor silvice. Potrivit organizației non-guvernamentale Agent Green, în ultima săptămână din luna martie s-a atins „un nivel record de exploatare a pădurii”, fiind efectuate aproximativ 80.000 de transporturi de lemne.

 „La solicitarea domnului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, domnul Costel Alexe, am introdus în Ordonanța Militară un articol pentru a preveni infracțiunile silvice în această perioadă, în sensul că personalul Gărzilor Forestiere teritoriale şi judeţene sau cu atribuţii de control sau de pază pe linie silvică vor participa în dispozitivele de ordine publică şi control al circulaţiei de toate drumurile publice din zona de competenţă, evident, împreună cu personalul Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Apărării Naţionale în vederea desfăşurării activităţii şi controalelor specifice pe linie de control silvic”, a transmis ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, într-o conferință de presă despre Ordonanța Militară numărul 7.

Potrivit articolului 17, alineatul 2, controalele specifice se vor face în punctele de control existente, în funcţie de personalul disponibil, la nivelul gărzilor forestiere sau cu atribuţii de control şi de pază pe linie silvică.

Organizația non-guvernamentală Agent Green, a realizat o petiție online, în care arată faptul că în ultima săptămână din martie au fost efectuate, oficial, 79.965 de transporturi  de lemne, „un nivel record de exploatare a pădurii”.

ONG-ul atrage atenția că Garda Forestieră și cea de Mediu lucrează online, începând din 23.03.2020, „deci hoții de lemne și braconierii nu mai sunt deranjați de nimeni”.

Sursă foto: green-report.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *