Joi (26.03.2020), s-au împlinit 30 de ani de la înființarea Serviciului Român de Informații, dată la care, de regulă, aveau loc declarații de presă susținute de directorul SRI și președintele României în care cei doi aduceau în atenția publicului bilanțul activității instituției.

Dar în actualul context în care pandemia face ravagii în țară și în întreaga lume, evenimentul s-a rezumat la un mesaj transmis de președintele Klaus Iohannis colectivului SRI.

Conform președintelui Klaus Iohannis „capacitatea de analiză și anticipare excelentă” a Serviciului este „de un real folos factorilor” de decizie angrenați în criza coronavirusului.

„În cele trei decenii de activitate, misiunile instituţiei dumneavoastră au fost îndeplinite cu profesionalism, patriotism şi în limita strictă a atribuţiilor prevăzute de lege. Îmi exprim aprecierea pentru efortul susţinut al Serviciului, în toţi aceşti ani, pus în slujba menţinerii stării de securitate naţională”, a mai adăugat acesta.

Președintele a mai subliniat faptul că resursa umană de care dispune SRI este una capabilă, lucru ce a permis crearea unei bune reputații în rândul partenerilor, colaboratorilor și beneficiarilor.

Serviciul Român de Informații a fost înființat imediat după sângeroasele evenimente interetnice, dintre românii și ungurii din Tărgu Mureș.

La data de 26.03.1990, prin decretul nr. 181, a fost înființată instituția de stat Serviciul Român de Informații, specializată în domeniul culegerii de informații privind siguranța națională, iar la 29.07.1991 a fost emisă Legea nr. 51, care stabileşte ameninţările la adresa siguranţei naţionale. Sunt stabilite ca organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi structuri interne specializate din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei. Activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Așa cum menționa și președintele Klaus Iohannis în mesajul de aniversare, Serviciul își desfășoară activitatea într-o arie largă de domenii de importanță majoră (cyberintelligence, prevenirea şi combaterea terorismului, contraspionaj, ameninţări transfrontaliere, securitate economică, apărarea drepturilor şi valorilor constituţionale şi protecţia informaţiilor clasificate), fapt ce înseamnă că SRI se află în prima linie de apărare a țării, inclusiv acum în plină criză medicală.

Sursă foto: facebook.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *