Seria „Oameni care au schimbat lumea” continuă astăzi, la data la care se împlinesc 137 de ani de la moartea fondatorului socialismului ştiinţific, al materialismului dialectic şi istoric şi al economiei politice ştiinţifice, Karl Marx.

Deși a fost un teoretician și nu o persoană implicată direct în domeniile de apărare, securitate sau geopolitică, lucrările sale au modelat în mod esențial relațiile internaționale între statele lumii.

Marx s-a născut la 5 mai 1818 în oraşul Trier din Prusia (Germania). A studiat dreptul la Universitatea din Bonn şi apoi istoria şi filozofia la Universitatea din Berlin. În 1841 şi-a susţinut teza de doctorat intitulată „Deosebirea dintre filozofia naturii la Democrit şi filozofia naturii la Epicur”.

În 1842 devine redactorul „Gazetei renane” (Rheinische Zeitung) din Köln, care se transformă sub conducerea lui într-un ziar al democraţiei revoluţionare, dar care este interzis în martie 1843 de guvernul prusac. În 1843, Marx se căsătoreşte cu Jenny von Westphalen.

În noiembrie se mută la Paris, unde editează (februarie 1844), împreună cu A. Ruge, Analele germano-franceze (Deutsch-Franzosische Jahrbücher). Aici publică articolul Contribuţii la critica filozofiei hegeliene a dreptului, în care se manifestă ca revoluţionar şi apărător al intereselor proletariatului. În august 1844, când Marx se întâlneşte la Paris cu Friedrich Engels, începe marea lor colaborare şi prietenie.

Marx s-a ocupat în mod deosebit de economia politică, dând o primă şi aprofundată analiză critică a economiei politice burgheze în „Manuscrise economice-filozofice” din 1844. În această lucrare abordează problema înstrăinării şi a dezumanizării omului în condiţiile societăţii capitaliste. În 1844 Marx şi Engels au scris Sfînta familie, în care încep să pună bazele concepţiei materialiste asupra istoriei.

În 1845 Marx scrie „Tezele despre Feuerbach”, în care critică filozofia contemplativă şi schiţează o nouă concepţie despre om, întemeiată pe noţiunea de practică şi pe recunoaşterea esenţei sociale a fiinţei umane. În Ideologia germană, scrisă de Marx şi Engels în 1845-1846, şi în Mizeria filozofiei, publicată de Marx în 1847, sunt elaborate fundamentele concepţiei materialiste asupra istoriei şi ale teoriei socialismului ştiinţific, odată cu combaterea socialismului mic-burghez şi a concepţiilor lui B. Bauer, Stirner, Proudhon etc. Criticând în toate aceste lucrări dialectica idealistă a lui Hegel, Marx dezvoltă dialectica ca teorie a realităţii şi ca metodă de gândire, îmbinând-o organic cu interpretarea filozofică materialistă a naturii, societăţii şi gîndirii.

La solicitarea Congresului al II-lea al Ligii Comuniştilor, la care aderaseră în 1847, Marx şi Engels elaborează programul acesteia, cunoscut sub numele de „Manifestul Partidului Comunist”, apărut în februarie 1848. În acest prim document-program al partidului revoluţionar al proletariatului internaţional, Marx şi Engels expun concepţia comunistă despre lume, materialismul consecvent, care cuprinde şi domeniul vieţii sociale, dialectica, cea mai cuprinzătoare şi mai profundă teorie a dezvoltării, şi fundamentează concepţia despre rolul istoric al proletariatului.

Expulzat din Belgia la izbucnirea revoluţiei din 1848, Marx pleacă la Paris, iar apoi la Köln, unde înfiinţează, împreună cu Engels, „Noua gazetă renană” (Neue Rheinische Zeitung, iunie 1848 – mai 1849). În paginile acesteia militează pentru crearea pe cale revoluţionară a unei republici germane democratice şi unite. După înfrângerea revoluţiei din Germania, este expulzat succesiv din Prusia şi Franţa şi se stabileşte definitiv la Londra.

În emigraţie, Marx şi Engels continuă activitatea revoluţionară. În „Adresa Organului central către Liga comuniştilor” (1850) ei schiţează perspectivele viitoarei revoluţii. Viaţa în exil a fost extrem de grea. În aceşti ani, Marx primeşte ajutor şi sprijin de la Engels, care din 1850 se stabilise la Manchester şi luase asupra sa o bună parte din grija pentru acoperirea nevoilor materiale ale familiei lui Marx.

La Londra, Marx scrie „Luptele de clasă în Franţa” (1850) şi „Optsprezece Brumar al lui Ludovic Bonaparte” (1851-1852), în care face bilanţul experienţei revoluţiilor burgheze din 1848-1849 şi sînt abordate probleme teoretice importante cum ar fi: legile dezvoltării sociale, natura şi rolul statului etc.

Marx şi Engels îşi continuă activitatea revoluţionară şi, datorită lor, la 28 septembrie 1864 este întemeiată, la Londra, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor (Internaţionala I). Marx a întocmit „Manifestul constitutiv” şi aproape toate documentele mai importante ale acestei organizaţii.

În aceeaşi perioadă, Marx lucrează intens la principala sa operă, „Capitalul”. În 1859 apare lucrarea sa „Contribuţii la critica economiei politice”. În celebra Prefaţă a acestei lucrări, Marx fundamentează metoda ştiinţifică a economiei politice, caracterizează procedeul ridicării de la abstract la concret, raportul dintre logic şi istoric etc.

În 1867 apare primul volum al operei fundamentale a lui Marx, „Capitalul”, consacrată analizei procesului de producţie al capitalului. Al doilea şi al treilea volum ale acestei opere au apărut după moartea lui Marx, fiind pregătite pentru tipar de către Engels. Marx desăvârşeşte teoria valorii bazată pe muncă şi elaborează teoria plusvalorii, piatra de temelie a economiei politice marxiste.

Organizează sprijinirea şi ajutorarea Comunei din Paris, de a cărei importanţă istorică mondială îşi dă seama imediat. În lucrări ca „Războiul civil din Franţa” (1871) sau „Critica programului de la Gotha” (1875), Marx dezvoltă teze fundamentale ale socialismului ştiinţific, făcând o analiză şi o generalizare profundă a experienţei istorice a Comunei din Paris şi a perspectivelor luptei de clasă a proletariatului, dezvoltînd teoria revoluţiei proletare şi a statului. La 14 martie 1883, încetează din viaţă în exil, la Londra.

În România, primele traduceri din lucrările lui Marx au apărut în 1883, iar printre cele dintâi lucrări editate se numără: „Manifestul Partidului Comunist” (1892), „Cuvântul despre problema liberului-schimb” (1893), „Muncă salariată şi capital” (1911).

Marx a îmbinat munca ştiinţifică cu o intensă activitate revoluţionară, militând consecvent pentru unitatea mişcării muncitoreşti internaţionale. A fost creatorul teoriei şi tacticii revoluţiei proletare. Împreună cu Engels, a elaborat concepţia revoluţionară despre lume – materialismul dialectic. Extinzând această nouă concepţie despre lume vieţii sociale, Marx şi Engels au elaborat materialismul istoric – ştiinţa legilor de dezvoltare a societăţii. Crearea materialismului dialectic şi a materialismului istoric a însemnat o adevărată revoluţie în filozofie. Descoperind legile obiective ale dezvoltării sociale, a creat economia politică ştiinţifică. Pornind de la imposibilitatea de a se împăca interesele de clasă ale proletariatului cu cele ale burgheziei, a arătat rolul istoric al proletariatului de creator al unei societăţi noi, fără exploatare umană. Marx a creat teoria socialismului ştiinţific, în opoziţie cu diferitele teorii ale socialismului utopic, care au existat până la el.

Sursă articol: marxists.org

Sursă foto: fee.org

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *