Seria „Oameni care au schimbat lumea” debutează astăzi cu primul episod și are ca scop trecerea în revistă a personajelor din lumea întreagă care au influențat, în bine sau rău, jocurile geopolitice pe scena internațională sau pe cele din sfera securității și apărării.

Astăzi se împlinesc 63 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari teroriști din istorie, arhitectul atacurilor din 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center, Osama bin Laden.

Osama bin Laden, născut Osama bin Mohammed bin Awad bin Laden, la Riad, Arabia Saudită, la data de 10.03.1957. Tatăl, Mohammed Awad bin Laden, a fost miliardar din industria construcțiilor, iar mama, Alia Ghanem, de origine siriană, a fost cea de-a 10-a soția a tatălui său.

Osama a fost cel de-al 7-lea copil din cei 50 ai lui Mohammad Awad, dar singurul din căsătoria cu Alia Ghanem.

Tatăl lui Osama și-a început viața profesională în anii 1930 în sărăcie relativă, lucrând ca portar în Jeddah, Arabia Saudită. În timpul perioadei sale de tânăr muncitor, acesta a impresionat familia regală cu munca sa din palatele lor, pe care le-a construit cu un cost mult mai mic decât ceil al concurenței și cu o atenție mult mai mare la detalii. Până în anii ’60, reușise să obțină mai multe contracte guvernamentale mari pentru a construi extinderi pentru moscheile Mecca, Medina și Al-Aqsa. Astfel, a devenit o figură extrem de influentă în Jeddah. Când orașul s-a aflat în perioade mai puțin bune din punct de vedere financiar, Mohammed și-a folosit averea pentru a plăti toate salariile funcționarilor publici pentru întregul regat pentru o perioadă de șase luni. Drept urmare, Mohammed bin Laden a devenit o persoană foarte respectată în comunitatea sa.

Ca tată, era foarte strict, insistând că toți copiii săi trăiesc sub un singur acoperiș și să urmeze un cod religios și moral. S-a ocupat de copiii săi, în special de fiii săi, ca și cum ar fi adulți și le-a cerut să devină încrezători și autosuficienți de la o vârstă fragedă.

Cu toate acestea, Osama abia și-a cunoscut tatăl înainte ca părinții să divorțeze. După despărțirea familiei sale, mama lui Osama l-a dus pe acesta să locuiască cu noul ei soț, Muhammad al-Attas. Cuplul a avut patru copii împreună, iar Osama și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei trăind alături de frații săi vitregi, urmând școala Al Thagher – la acea vreme cel mai prestigios liceu din Jeddah. Tatăl său biologic va continua să se căsătorească încă de două ori, până la moartea sa într-un accident de avion în septembrie 1967.

La 14 ani, Osama a fost recunoscut ca un elev remarcabil, dar oarecum timid, la Al Thagher. Drept urmare, a primit o invitație personală de a se alătura unui mic grup de studiu islamic. Lui Osama, alături de fii ai mai multor familii proeminente din Jeddah, li s-a spus că grupul va memora întregul Coran, o realizare de prestigiu, până la momentul absolvirii instituției. Însă grupul și-a pierdut rapid scopul inițial, iar în această perioadă Osama a început să primească o educație călăuzită de principiile jihadului violent.

Profesorul care i-a educat pe copii, influențat în mare parte de o sectă a islamului numită „Frăția”, a început să-i instruiască pe elevii săi despre importanța instituirii unei legi islamice pure în toată lumea arabă. Folosind parabole cu finaluri adesea violente, profesorul le-a explicat că cei mai fideli observatori ai Islamului vor institui cuvântul sfânt – chiar dacă aceasta presupunea acțiuni distrugătoare. În al doilea an de studii, Osama și prietenii săi au adoptat în mod deschis atitudinea și stilurile adolescenților activiști islamici.

Osama a fost împins să crească destul de repede în timpul său la Al Thagher. La 18 ani s-a căsătorit cu verișoara sa primară, Najwa Ghanem, în vârstă de 14 ani. Osama a absolvit Al Thager în 1976, iar în același an, s-a născut primul său copil, un fiu pe nume Abdullah. S-a îndreptat apoi spre Universitatea King Abdul Aziz din Jeddah, unde unii spun că a obținut o diplomă în administrație publică în 1981, iar alții susțin că a primit o diplomă în inginerie civilă, în efortul de a se alătura afacerii de familie.

Cu toate acestea, Osama avea puține șanse să-și folosească diploma. Când Uniunea Sovietică a invadat Afganistanul în 1979, Osama s-a alăturat rezistenței afgane, crezând că este de datoria sa ca musulman să lupte împotriva ocupației. S-a mutat în Peshawar, Afganistan și, folosindu-se de ajutorul din partea SUA din cadrul programului CIA „Operațiunea Cyclone”, a început să antreneze un grup de jihadiști islamici. După ce sovieticii s-au retras din țară în 1989, Osama s-a întors în Arabia Saudită ca erou, iar SUA l-au numit pe el și pe mujahedinii săi „luptători ai libertății”.

Cu toate acestea, Osama a fost repede dezamăgit de ceea ce credea că este un guvern saudit corupt, iar frustrarea sa față de ocupația Arabiei Saudite de către Statele Unite în timpul războiului din Golful Persic a dus la o ruptură din ce în ce mai mare între Osama și liderii țării sale. Bin Laden a vorbit public împotriva încrederii guvernului saudit în trupele americane, crezând că prezența lor a profanat pământul sacru. După mai multe încercări de a-l reduce la tăcere pe Osama, saudiții l-au alungat pe fostul erou. A trăit în exil în Sudan începând cu 1992.

Până în 1993, Osama a format o rețea secretă cunoscută sub numele de „Al-Qaeda” (termenul în arabă „Baza”), formată din musulmani militanți pe care i-a cunoscut în timpul serviciului în Afganistan. Soldații au fost recrutați pentru abilitîțile lor de a asculta, bunele maniere, obediența și angajamentul lor de a-și urma superiorii. Scopul lor a fost să preia cauza jihadistă din întreaga lume, îndreptând greșelile legii islamice pure. Sub conducerea lui Osama, grupul a finanțat și a început să organizeze atacuri la nivel mondial. În 1994, după continuarea luptei împotriva jihadului extremist, guvernul saudit l-a obligat Osama să renunțe la cetățenia saudită și i-a confiscat pașaportul. Familia sa l-a respins și i-a tăiat finanțările anuale de 7 milioane de dolari.

Osama a început să-și execute planurile violente, cu scopul de a atrage Statele Unite în război. Speranța lui era că musulmanii, unificați de bătălie, vor crea un singur stat islamic adevărat. În 1996, pentru a-și promova obiectivul, Al-Qaeda a detonat bombe împotriva forțelor ocupante ale SUA în Arabia Saudită. Anul următor, organizația teroristă a revendicat un atac împotriva unui grup de turiști din Egipt, iar în 1998 au bombardat ambasadele SUA la Nairobi (Kenya) și Tanzania, ucigând aproape 300 de oameni.

Acțiunile lui Osama în străinătate nu au trecut neobservate de guvernul sudanez, iar el a fost expulzat din țară în 1996. Neputând să se întoarcă în Arabia Saudită, Osama s-a refugiat în Afganistan, unde a primit protecție de la miliția talibană aflată la conducerea țării. În timp ce era sub protecția talibanilor, Osama a emis o serie de declarații religioase care îndemnau la război sfânt împotriva SUA. Printre acuzațiile împotriva americanilor s-au numărat preluarea controlului asupra resurselor naturale în lumea musulmană și susținerea inamicilor islamului.

Până în 2001 Osama a încercat și de multe ori a executat cu succes atacuri asupra mai multor țări folosind ajutorul teroriștilor instruiți de Al-Qaeda și a resurselor aparent nelimitate. La 11 septembrie 2001, Osama avea să dea cea mai devastatoare lovitură SUA și lumii occidentale. Un grup mic de jihadiști Al-Qaeda conduși de Osama au deturnat patru avioane de pasageri din SUA, dintre care două s-au prăbușit pe turnurile World Trade Center. Un alt avion s-a prăbușit peste sediul Pentagonul din Arlington, Virginia. Un al patrulea avion a fost interceptat cu succes și s-a prăbușit în Pennsylvania. Se credea că ținta vizată de cea de-a patra aeronavă era Capitolul Statelor Unite. În total, atacul a ucis aproape 3.000 de civili.

În urma atacurilor din 11 septembrie asupra SUA, guvernul condus de președintele George W. Bush a format o coaliție care a răsturnat regimul taliban din Afganistan. Osama s-a ascuns și, timp de mai bine de 10 ani, a fost vânat de-a lungul graniței afgano-pakistaneze. În 2004, cu puțin timp înainte de realegerea președintelui Bush, Osama bin Laden a lansat un mesaj video în care revendica atacurile din 11 septembrie.

Apoi, la 02.05.2011, președintele Barack Obama a anunțat că Osama bin Laden a fost ucis într-o ascunzătoare teroristă din Abbottabad, Pakistan. Într-un plan de opt luni aprobat de președinte și condus de directorul CIA, Leon Panetta, și de forțele speciale americane, Osama a fost împușcat de mai multe ori. Trupul său a fost luat ca dovadă a morții sale, iar testele ADN au confirmat că trupul era al său. „Timp de peste două decenii, bin Laden a fost liderul și simbolul Al-Qaeda și a continuat să organizeze atacuri împotriva țării noastre și a prietenilor și aliaților noștri”, a declarat președintele Obama într-o intervenție către națiunea americană în ajunul morții lui Osama. „Moartea lui Bin Laden marchează cea mai semnificativă realizare până în prezent în efortul națiunii noastre de a învinge Al-Qaeda. […] dispariția sa ar trebui să fie bine primită de toți cei care cred în pace și demnitatea umană”, a mai spus președintele american.

Sursă foto: thedailybeast.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *