Biroul de presă al Ministerului Apărării din Ucraina a anunțat că Centrul european de excelență pentru combaterea amenințărilor Hibride (Hybrid CoE) va coopera cu ministerul în vederea pregătirii cadrului național de reglementare necesar prevenirii și combaterii amenințărilor hibride.

„Astăzi, 02.03.2020, ca parte a unei vizite de lucru a delegației Ministerului Apărării din Ucraina în Finlanda, adjunctul ministrului ucrainean, Alina Frolova, s-a întâlnit cu directorul Hybrid CoE, Teija Tiilikainen. Pe parcursul discuțiilor, părțile au discutat despre domeniile în care există perspectivă de colaborare, în special privind posibilitatea de a implica experți ai centrului în elaborarea cadrului național de reglementare a răspunsului la amenințări hibride”, se arată în raportul de după întâlnire.

Potrivit Alinei Frolova, Ucraina este interesată să stabilească o relații de cooperare cu Hybrid CoE, pentru a obține know-how și pentru a se familiariza cu procesele și instrumentele folosite de experții centrului în acțiunile de combatere a amenințărilor de tip hibrid.

Inițiativa de a stabili acest centru european de excelență a luat naștere din declarația comună a Comisiei Europene, Consiliului European și Parlamentului European, „Cadrul comun pentru combaterea amenințărilor hibride – un răspuns al Uniunii Europene”, realizată la 06.04.2016.

Inițiativa a fost susținută în setul comun de propuneri pentru punerea în aplicare a Declarației comune UE/NATO, aprobată de Consiliul Uniunii Europene și de Consiliul Atlanticului de Nord la 06.12.2016.

Hybrid CoE a fost înființat la 11.04.2017 și inaugurat la 02.10.2017.

Centrul european de excelență este o organizație internațională formată din 27 de state membre ale UE și/sau NATO ale căror activități au ca scop îmbunătățirea capacităților UE și NATO de a răspunde amenințărilor moderne la adresa securității internaționale.

Sursă articol: defence-ua.com

Sursă foto: mil.gov.ua

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *