Guvernul de la Ankara vizează exploatarea de petrol, gaze naturale și de resurse miniere din Somalia, prin instituirea unui mecanism care să permită atât companiilor private, cât și celor de stat, să exploreze oportunitățile energetice din statul african situat strategic în Cornul Africii.

La finalul lunii februarie a fost aprobat de Comitetul pentru Afaceri Exerten al parlamentului turc un memorandum între Turcia și Somalia privind cooperarea energetică și minieră (încheiat în 2016), la o săptămână după ce președintele Recep Tayyip Erdogan a emis un comunicat cu privire la invitația adresată de statul somalez de a conduce operațiuni de foraj și explorare în largul coastelor statului african.

Conform textului acordului, cooperarea între cele două state se va concentra pe proiecte de explorare, producție și rafinare, prelucrare, stocare, transport, comercializare și distribuție a hidrocarburilor. Alte domenii de interes vizate sunt produsele petrochimice și întreținerea infrastructurii și a tehnologiilor din industria hidrocarburilor.

Președintele Erdogan a declarat în luna ianurie că Somalia a invitat Turcia să efectueze operațiuni de foraj și explorare în apele sale. „Am avut o ofertă din partea Somaliei. Au spus că dețin petrol în apele teritoriale. Partenerul somalez a afirmat că am putea efectua aceleași operațiuni de foraj ca în Libia”, a declarat Erdogan jurnaliștilor în avionul prezidențial care se întorcea de la o conferința din Berlin (19.01.2020).

Observațiile lui Erdogan au venit după ce parlamentul de la Mogadishu a aprobat o nouă lege în sectorul petrolier, care are drept scop furnizarea unui cadru de reglementare pentru atragerea de investiții din partea marilor companii din domeniu. În acest context, Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP) a accelerat aprobarea acordului de cooperare energetică Turcia-Somalia.

Acordul a fost semnat inițial la 03.06.2016, la Mogadishu, de ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu și ministrul somalez pentru afaceri externe și promovarea investițiilor, Abdusalem H. Omar.

Acordul acoperă, de asemenea, schimbul de informații și know-how cu privire la dezvoltarea sectorului energetic și a cadrului legal, instruirea resursei umane, atragerea de investiții și implementarea proiectelor specifice pentru a asigura securitatea aprovizionării cu energie. În plus, acordul își propune să promoveze și cooperarea în proiecte miniere privind prospectarea, explorarea, exploatarea și producția.

Un alt proiect ambițios în domeniul energetic al adminsitrației de la Ankara, tot în Cornul Africii, este acela de a-și extinde cooperarea cu Etiopia. La 28.12.2016, la Addis Abeba, ministrul turc al economiei, Nihat Zeybekci și ministrul etiopian al petrolului și gazelor naturale, Motuma Mekassa Zeru, au semnat un acord preliminar de cooperare energetică.

În cadrul aceleiași ședințe în care a fost aprobat acordul cu Somalia, la 05.02.2020, Comitetul pentru Afaceri Externe din Turcia a aprobat acordul de cooperare energetică și minieră cu Etiopia, deși acesta fusese trimis de președintele Erdogan spre aprobare în parlament încă din 25.01.2019.

În textul acordului se arată că mecanismul de cooperare Turcia-Etiopia se va concentra pe promovarea cooperării în domeniile mineritului și hidrocarburilor, pe baza unei înțelegeri reciproce, ținând cont de expertiza și nevoile părților. Acordul, acoperă, de asemenea, cooperarea tehnică în industria mineritului, a petrolului și gazelor, realizarea de cursuri de pregătire specializată și organizarea de conferințe și expoziții pentru atragerea investitorilor.

Accelerarea cooperării dintre Turcia și statele africane vine, cel mai probabil, pe fondul unor descoperiri realizate în 2018 de către compania chineză Poly-GCL, a unei rezerve de aprox 2,5 milioane de metri cubi de gaze naturale în bazinul Ogaden, o regiune puternic disputată de Somalia și Etiopia. În urma unui acord dintre guvernele din Etiopia și Djibouti, firma chineză va poiecta și construi un gazoduct pentru transportul resurelor.

Deși Ankara avea acorduri de cooperare energetică încă din 2016 cu state din Cornul Africii, la începutul acestui an s-au amplificat brusc demersurile în această direcție. Nu este altceva decât o mutare strategică din partea Turciei care nu dorește să rămână în urmă în acest joc al resurselor de pe continentul african, unde China este unul dintre cei mai importanți jucători în sfera energiei, dar în care Turcia are bune legături de cooperare în diverse sectoare. Relația Turciei cu statele din Cornul Africii se întinde și pe alte domenii, precum cel educațional și militar, unde Ankara a oferit sprijinit constant încă din 2011.

Sursă foto: busiweek.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *