Candidații la alegerile parlamentare din Iran și-au început campania

Aproximaitv 7000 de candidați pentru cele 290 de fotolii de parlamentar și-au început campania electorală, în contextul unor controversate decizii ale Consiliului Gardienilor Revoluției de a bloca participarea a 9000 de alți posibili candidați. Dintre aceștia, au fost blocați inclusiv 90 de actuali parlamentari. Presa occidentală a evaluat că o […]

Serbia intensifică cooperarea militară cu Rusia

Cooperarea militară ruso-sârbă se află pe un trend ascendent, ambele țări asumându-și să sporească eforturile în acest sens, a precizat ministrul apărării sârb, Aleksandar Vulin, după o întrevedere cu omologul său rus, Sergei Shoigu. Serbia își dorește o armată puternică, pentru că armata reprezintă un garant al stabilității și neutralității, […]

Planurile Turciei de îmbunătățire a relațiilor în industria de apărare cu Sudan

Guvernul turc își propune să consolideze cooperarea în domeniul apărării cu Sudan, care și-a pierdut impulsul în urma înlăturării de la putere, în aprilie 2019, a fostului președinte sudanez Omar al-Bashir, după zeci de ani în care acesta a condus statul. Procesul de aprobare a acordului de cooperare în domeniul […]