Armata României a urcat pe locul 39 din 138 de țări în clasamentul puterii armatelor lumii, dar este mai jos decât Vietnam (22), Algeria (28), sau Cehia (34), după indicele PowerIndex calculat de Global Firepower. Firma de cercetare își întîmpină vizitatorii pe site cu citatul „Războiul nu arată cine are dreptate, ci doar cine învinge”, al filozofului Bertrand Russel.

PowerIndex este determinat pe baza a 50 de criterii, de la „puterea de foc” și cea financiară militară până la cea logistică și situarea gografică. România este 11-a forță militară a Uniunii Europene și a 14-a a NATO, într-un clasament în care Italia (locul 12) a depășit Germania (13) și, după Brexit, a devenit a doua putere militară a Uniunii Europene, după Franța (7). Lumea este dominată în continuare, în ordine, de armatele SUA, Rusiei, Chinei, Indiei, Japoniei și Coreei de Sud. Anul trecut, cheltuielile militare mondiale au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii zece ani, ca efect al rivalităţii tot mai mari între marile puteri şi a cursei pentru noile tehnologii. Statele Unite și China au bugete militare de 685, respectiv 181 de miliarde de dolari, în creștere cu 6,6 % la fiecare. În Europa, cheltuielile au crescut cu 4,2%, în special pe fondul îngrijorărilor legate de Rusia. Armata românească dispune de 70.000 de militari activi și 50.000 de rezerviști. Forțele terestre au 943 de tancuri și 1.369 de blindate, iar cele aeriene – 26 de avioane de vânătoare, 12 de transport, 41 de antrenament și 62 de elicoptere. Din forțele navale ale României se remarcă cele 3 fregate, 4 corvete și 3 nave de patrulare.

Sursă articol: cursdeguvernare.ro

Sursă foto: globalfirepower.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *