Mâine își va deschide porțile la Roma cea de-a 13-a ediție a Conferinței anuale ”Border Security Conference”, evenimentul întinzându-se pe durata a 3 zile, între 11 și 13 februarie.

 Conferința este organizată ca în fiecare an de grupul britanic SMI, manifestarea urmând să aducă la un loc specialiști de nivel înalt din domeniul militar, guvernamental, al securității frontierelor și a securității naționale. Conform organizatorilor, conferința reprezintă o oportunitate excelentă de a intra în contact cu jucători importanți din industria de apărare și de a obține cunoaștere de la cele mai importante figuri din domeniu.

Conferința își propune să abordeze subiectul migrației în zona Mediteranei și a criminalității transfrontaliere, însă va ataca și subiecte devenite mai recent prioritare pe agenda publică – întoarcerea luptătorilor ISIS străini în țările lor de origine.

Printre organismele internaționale ce vor fi reprezentate la Roma se numără Interpol, euLISA, Airpol, existând așteptări ca la conferință să se discute și subiecte convergente cu politica europeană de apărare -PESCO, în special în contextul recentului anunț legat de proiectul unei noi corvete, ce va fi construită de joint venture-ul Fincantieri și Naval Group.

Temele anunțate de organizatori sunt:

  • Sisteme automate de trecere a frontierei și tehnologii conexe (AI etc.);
  • Mitigarea efectelor crizei migranților în Europa /Protecția granițelor externe ale UE;
  • Cooperare internațională, cooperarea informațională și cooperarea tranfrontalieră pentru combaterea amenințărilor externe;
  • Sisteme de management ale securității în industria aeronautică;
  • Pro vs contra utilizării sistemelor biometrice la punctele de control de graniță;
  • Prevenirea utilizării documentelor false.

Sursă foto: smi-online.co.uk

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *