Trecând peste metaforele ”pisicești”, folosite de Ludovic Orban pentru a-și justifica activitatea politică, suntem într-un moment în care un bilanț al industriei de apărare este binevenit. Și nu doar fiindcă în această perioadă conducerile tuturor unităților militare din sistemul de apărare, securitate națională și ordine publică se ocupă doar de bilanțuri. Motivul mai important este că industria de apărare, în ciuda rolului strategic pe care ar trebui să îl joace, are un viitor mult prea incert.

Nu are rost să intrăm foarte mult în istoria anului 2019 pentru a ne creiona o imagine asupra modului în care a evoluat – sau mai degrabă stagnat – industria de apărare. Este relevant mandatul recentului căzut guvern deoarece:

  1. A gestionat ultimele rectificări bugetare;
  2. A stabilit bugetul pentru anul în curs;
  3. A reprezentat România în cele mai recente discuții la nivel de conducere NATO;
  4. Pe termen scurt, rămâne să asigure interimatul, ceea ce îi permite o oarecare continuitate – chiar dacă limitată.

 Numirea generalului Nicolae Ciucă în funcția de ministru a fost salutată de numeroși factori din sectorul de defense – dar și cel de intelligence din țara noastră. Din păcate, mandatul său nu a însemnat nimic concret pentru industria de apărare sau pentru îmbunătățirea statului cadrelor militare – domeniu în care inclusiv serviciile de informații sunt direct interesate prin prisma caracterului lor militar.

Nu este foarte greu să numărăm realizările, deoarece ele nu au avut timp să se realizeze. Rămâne totuși un semn de întrebare: un guvern capabil să legifereze prin asumări consecutive de răspundere și prin OUG și HG adoptate în miez de noapte nu poate accelera măsurile necesare într-o zonă vitală, așa cum este apărarea națională?

Remarcabil pentru faptul că industria de apărare nu a reprezentat o prioritate stau discuțiile dintre Nicolae Ciucă, Virgil Popescu – ministrul economiei, și sindicate. În ciuda promisiunilor făcute de Popescu și Ciucă, nu s-a schimbat nimic în congestionarea și dezordinea ce caracterizează managementul industriei de apărare.

Glonțul prin hârtie nu trece

Virgil Popescu: “Referitor la industria de apărare, am hotărât să elaborăm un plan multianual de colaborare cu Armata Română, în urma căruia vom vedea cum poate să răspundă industria de apărare nevoilor forţelor terestre, aeriene şi navale. Este necesar să avem o planificare strategică a comenzilor ce se vor face către companiile din industria naţională de apărare”. Afirmația ministrului, preluată aici dintr-un articol al Bursa, nu reprezintă altceva decât o gratuitate.  Din același articol mai aflăm că ”Domnia sa a mai spus că în mandatul său îşi propune să întărească relaţia de colaborare dintre MApN şi Ministerul Economiei, subliniind faptul că-şi doreşte să sprijine puternic industria naţională de apărare. Virgil Popescu a arătat că este la curent cu situaţia dificilă în care se află multe dintre companiile din portofoliul ministerului, situaţie generată şi de precedentul mod de lucru defectuos dintre Ministerul Economiei şi Ministerul Apărării Naţionale. Ministrul de resort a reiterat că industria de apărare este prioritară şi că este receptiv la problemele întâmpinate de societăţi şi angajaţii acestora, dar a subliniat că îşi doreşte ca toţi cei implicaţi să dea dovadă de profesionalism. La întâlnirea de ieri au participat reprezentanţii Sindicatului Dreptatea de la Uzina Automecanica Moreni, Federaţiei Sindicatelor din Apărare Unirea, sindicatelor de la Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Orăştie, IAR Ghimbav, Fabrica de Pulberi SA Făgăraş şi IOR SA. Aceştia au vorbit despre problemele cu care se confruntă cele mai multe societăţi din industria de apărare: lipsa contractelor şi a investiţiilor şi criza forţei de muncă din cauza nivelului foarte mic de salarizare.”  În afara unui exercițiu de imagine, afirmațiile lui Popescu nu aduc nimic. Dezvoltarea industriei de apărare presupune contracte, presupune creșterea unor capacități tehnologice naționale, intrarea pe zona de export, etc. Niciunul din aceste deziderate nu este congruent cu un guvern orientat către satisfacerea intereselor în special comerciale aparținând partenerilor strategici. O analiză interesantă despre cât ar trebui să primească indsutria de apărare în contracte găsiți aici.

Un 2020 al provocărilor

Ce urmează pentru industria de apărare? Cu siguranță extrem de multe calcule – așa se întâmplă în momentul în care nu ai fonduri, ajungi să numeri de 10 ori până cheltui ceva. Am lansa totuși o provocare sau mai degrabă o idee pentru 2020. România se pregătește să implementeze tehnologia 5G, iar acest nou val tehnologic este destinat mai degrabă uzului companiilor. Ceea ce înseamnă NATO va ajunge să utilizeze cât de curând tehnologii 5G, având în vedere că noile elemente de hardware vor putea fi utilizate mult mai eficient ca atare. Ce va face România? Cum ne vom conexa pe această componentă extrem de importantă și, mai ales, bănoasă? Doar timpul și partenerii americani ne pot răspunde…

Sursă foto: dailymail.co.uk

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *