Grecia vrea să cumpere drone americane MQ-9B Sea Guardian

Un comitet parlamentar de apărare din Grecia a aprobat achiziţionarea a trei drone MQ-9B Sea Guardian de la SUA şi a 76 de vehicule amfibii AAV-7, în valoare de 703 milioane de dolari, anunță monitorulapararii.ro

Potrivit grecilor, dronele vor fi folosite pentru a monitoriza Marea Egee şi estul Mării Mediterane.

Luna trecută, Grecia a trimis Statelor Unite şi o scrisoare prin care cere aprobarea achiziţiei unor aeronave F-35, într-un efort de întărire a capabilităţilor de apărare, în contextul tensiunilor cu Turcia.

Anunţul despre posibila achiziţionare a dronelor MQ9B Sea Guardian vine în contextul pătrunderii în spaţiul aerian grecesc  a unei drone turceşti Bayraktar TB-2, la începutul lunii iunie. Tot în iunie, preşedintele turc Recept Tayyip Erdogan a avertizat Grecia cu privire la militarizarea insulelor din Marea Egee, declarând că cere Atenei „să înceteze înarmarea insulelor care au statut non-militar şi să respecte acordurile internaţionale”.

Sursă foto: www.ga-asi.com

Ioana Cristea

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Revoluție în Sri Lanka. Zeci de mii de protestatari au atacat casa președintelui (video)

Sat Jul 9 , 2022
Zeci de mii de protestatari au luat cu asalt, sâmbătă, reședința președintelui Gotabaya Rajapaska, din Colombo, capitala statului Sri Lanka, cerând demisia acestuia. Șeful statului a reușit să fugă cu doar câteva minute înainte ca manifestanții să invadeze curtea palatului prezidențial. Oamenii au cerut demisia președintelui chiar din reședința acestuia, […]