Emmanuel Macron a modificat drapelul francez (video)

Drapelul francez, faimosul Albastru-Alb-Roşu, a fost modificat de preşedintele Emmanuel Macron. Dacă albul şi roşul nu s-au schimbat deloc, albastrul nu mai este acelaşi din iulie 2020, scrie La Libre Belgique, citată de Rador.

O schimbare care a trecut neobservată de majoritatea oamenilor, dar care este în dezbatere în prezent. Acum, albastrul de pe drapel se apropie mai mult de bleumarin, pe când înainte avea o nuanţă cobalt.

Această decizie luată de Emmanuel Macron a fost se pare încurajată de directorul operaţiunilor de la Palatul Élysée Arnaud Jolens, şi de consilierul pentru memorie al preşedintelui, Bruno Roger-Petit, explică şeful serviciului politic de la Europe 1, Louis de Raguenel.

Această nuanţă de albastru aminteşte de drapelul francez dinainte de 1976. Preşedintele de atunci, Valéry Giscard d’Estaing, a ales să facă mai deschis albastrul care era cel al Revoluţiei, explică Europe 1, un mod de a-l armoniza mai mult cu drapelul european.

Pe site-ul France Info, aflăm că această decizie este legitimă pentru un şef de stat. „Asta face parte dintr-un anumit număr de privilegii. În Franţa, preşedinţia Republicii este un fel de monarhie republicană”, a declarat istoricul Jean Garrigues. Emmanuel Macron are deci dreptul să modifice un însemn naţional.

Sursă foto: News.com

VEZI ARTICOLUL:  CONCURS EDITORIAL

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Israelul este pregătit să acționeze împotriva Iranului. Planul unei potențiale lovituri asupra programului nuclear iranian

Wed Nov 17 , 2021
Premierul Naftali Bennett a spus că Israelul va acționa împotriva Iranului independent de comunitatea internațională, dacă e necesar, posibil chiar înainte ca Teheranul și puterile mondiale să reia negocierile pe noul acord nuclear. Inspectând desfășurarea unui exercițiu militar împreună cu ministrul Apărării, Benny Gantz, Bennett a acuzat comunitatea internațională că […]