Coreea de Nord a dezvăluit un nou model de rachetă balistică

Coreea de Nord a dezvăluit joi (14.01.2021), în cadrul unei parade militare, un nou tip de rachetă balistică ce poate fi lansată de pe submarine, media de la Phenian catalogând-o drept „cea mai puternică armă din lume”, relatează BBC.

Mai multe dintre noile rachete au fost dezvăluite în timpul unei parade militare supervizate de liderul nord-coreean Kim Jong-un, potrivit presei nord-coreene. Evenimentul a fost organizat cu câteva zile înainte de inaugurarea președintelui ales al SUA, Joe Biden, și urmează unei ședințe a cadrelor de partid de la Phenian în care Kim Jong-un a catalogat SUA drept „cel mai mare inamic” al țării sale.

Analiștii au notat că noua armă nu a fost prezentată anterior de forțele armate nord-coreene.

„Cea mai puternică armă din lume, rachetele balistice lansate de pe submarine au intrat în piață una după alta, demonstrând cu forță puterea forțelor armate revoluționare”, a notat agenția de presă a Phenianului.

Parada de joi, organizată cu ocazia încheierii congresului Partidului Muncitoresc, nu a prezentat și cea mai mare rachetă balistică intercontinentală a Coreei de Nord, aceasta fiind dezvăluită în cadrul unui eveniment mult mai mare din luna octombrie a anului trecut.

Într-un discurs susținut săptămâna trecută, Kim Jong-un și-a luat angajamentul de a extinde capacitățile nucleare și potențialul militar al țării sale, prezentând și o listă de arme dorite printre care se numără și rachete balistice cu rază lungă care să poată fi lansate de la sol sau de pe mare.

„Cel mai mare obstacol pentru revoluția noastră și cel mai mare inamic al nostru… indiferent cine este la putere, natura adevărată a politicilor sale față de Coreea de Nord nu se va schimba niciodată”, a mai declarat liderul nord-coreean cu referire la SUA.

Programul de înarmare al Coreei de Nord a înregistrat progrese rapide sub conducerea lui Kim Jong-un, Phenianul susținând că are nevoie de aceste arme pentru a se proteja împotriva unei posibile invazii americane.

Sursă foto: bbc.com

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Noul avion de calibrare al Autorității Aeronautice Civile Române

Tue Jan 19 , 2021
Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) a prezentat public, luni (18.01.2021), în cadrul unei ceremonii oficiale pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București noua aeronavă de tip Beechcraft Super King Air 350. Aeronava unică în Europa verifică și calibrează sistemele de radionavigație,  pentru aterizare si ruta, precum și procedurile de zbor ale […]