Col. dr. Valeriu Gheorghiţă este noul manager al Spitalului SRI

Medicul militar colonel Valeriu GHEORGHIȚĂ a preluat marți funcția de manager al Spitalului Clinic de Urgență “prof. dr. Agrippa Ionescu”, astfel alăturându-se echipei medicale a Serviciului Român de Informații.

Cine este doctorul Gheorghiță?

Col. dr. Valeriu Gheorghiță este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, domeniul medicină generală (militară), cu specializarea „boli infecțioase”. Cea mai mare parte a carierei a profesat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “dr. Carol Davila”, precum şi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “dr. Carol Davila” din Bucureşti, acolo unde în prezent este șef de lucrări, potrivit unui comunicat al SRI.

În ultimii doi ani, col. dr. Valeriu GHEORGHIȚĂ s-a implicat activ în combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 în România, precum şi în campania naţională de vaccinare, în calitate de preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).

La conducerea Spitalului Clinic de Urgență “prof. dr. Agrippa Ionescu”, col. dr. Valeriu Gheorghiţă va pune în aplicare un plan managerial destinat creşterii constante a calităţii actului medical pentru întreaga comunitate deservită de unitatea medicală.

În locul doctorului Valeriu Gheorghiţă, la conducerea Comitetului Naţional de Vaccinare anti-COVID, a fost numit secretarul de stat din Ministerul Sănătății Andrei BACIU.

Sursă  foto: Agerpres

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Catastrofă aviatică în Dobrogea. Un avion MiG 21 LanceR și un elicopter IAR 330-Puma s-au prăbuşit.

Thu Mar 3 , 2022
Epava avionului Mig 21 a fost găsită după miezul nopții în apropiere de localitatea Cogealac, într-o zonă nelocuită. Ministerul Apărării anunță că pilotul Căpitan Costinel Iosif Niță şi-a pierdut viaţa. Toate aeronavele de tipul celor implicate în catastrofele aviatice din seara zilei de 2 martie, MiG-21 LanceR, respectiv IAR 330 […]