Cine sunt militarii americani care vor veni în România

Blindate Stryker și 1.000 de militari americani urmează să ajungă în România în această lună, după ce Statele Unite au anunțat miercuri că vor întări prezența militară la solicitarea țării noastre. Vor veni din Germania, acolo unde regimentul 2 Cavalerie este staționat, din același loc în care în trecut au mai venit în marș și au mai trecut prin țara noastră, participând la exerciții militare comune sau interacționând cu populația civilă prin orașele din România.

Armata SUA are staționat la Rose Barracks în Vilseck, Germania Regimentul 2 de Cavalerie cu circa 5.000 de militari și funcționează în principal în jurul vehiculelor blindate Stryker, anunță  Hotnews.ro
Sub deviza “Toujours Pret ” (Întodeauna Pregătiți), militarii parte a 2nd Cav au misiunea de a se deplasa rapid oriunde e nevoie bazându-se în principal pe vehiculele blindate Stryker – transportoare de trupe pe roți ce au o versatilitate mare atât în termeni de armament, cât și în termeni de mobilitate.

Militarii americani parte a 2nd Cavalry care acum vor ajunge în România au mai fost în țara noastră și în anii trecuți în contextul unor exerciții militare.

Poate cea mai mare prezență a lor a fost în 2017, la exercițiul Saber Guardian, unul dintre cele mai mari exerciții NATO din acel an și care s-a desfășurat și în România.

La acel moment alianța nord-atlantică exersa dislocarea rapidă de trupe spre flancul estic al NATO în ideea ajutorării membrilor din această zonă în cazul unui atac.

Regimentul 2 Cavalerie a participat atunci cu circa 820 de militari și 222 de vehicule, multe dintre ele blindate și gata de luptă, iar prin România s-au deplasat într-un marș organizat de la vest la est.

Militarii americani au arătat atunci că dispun de logistica necesara să traverseze Europa din Germania până în Bulgaria, iar în Romania au avut mai multe expoziții statice în care nu doar ca au avut exerciții comune cu soldații români, ci au interacționat și cu populația civilă.

HotNews.ro a avut atunci un reporter printre militarii americani și a realizat un videoreportaj cu marșul blindatelor SUA prin România:

Militarii parte ai 2nd Cavalry au mai fost în România și în 2015, atunci când într-un “Marș al Cavaleriei” peste 400 de soldați și 80 de mijloace de luptă – majoritatea transportoare Stryker – acompaniate din aer de două elicoptere Apache, au străbătut distanța de la Baza Mihail Kogalniceanu până la poligonul de la Cincu unde au participat la o serie de exerciții militare.

Redactia

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Comisia Europeană include pensiile militare la pensii speciale - trebuie să facă parte din reforma din PNRR

Thu Feb 3 , 2022
Comisia Europeană precizează, în ultima comunicare, că pensiile militare trebuie să facă parte din reforma cuprinsă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care are prevăzut pentru plata pensiilor un plafon de 9,4% din PIB, potrivit lui Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, anunță stiripesurse.ro. […]