China îndeamnă SUA să înceteze interacțiunea oficială cu Taiwan

Ministerul de Externe al Chinei a declarat miercuri că o vizită în Taiwan a unei delegații a Congresului SUA încalcă politica One China și că Statele Unite trebuie să oprească imediat toate formele de interacțiune oficială cu Taiwan, anunță Reuters.

Este un joc periculos să te înțelegi cu forțele pro-independență din Taiwan, a declarat Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, într-un briefing regulat pentru presă. Citeste mai mult

Tensiunile dintre cele două state asiatice s-au amplificat în ultimele luni, Taiwanul plângându-se de misiunile repetate ale forțelor aeriene chineze din apropierea insulei autonome despre care Beijingul pretinde că este a sa.

China nu a exclus folosirea forței pentru a aduce Taiwanul sub controlul său, în ciuda pretenției insulei că este o țară independentă care își va apăra libertatea și democrația.

Recent, preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite sunt pregătite să apere militar Taiwanul în cazul unui atac al Chinei.

Într-un posibil conflict militar dintre China și Taiwan, forţele navale, aeriene şi sistemele de rachete ale celor două armate vor face diferența

 Astfel, la Forţele Navale, China se bazează pe 2 portavioane, un crucişător, 32 de distrugătoare, 48 de fregate, 51 de corvete, 57 de vase medii de desant, 56 de submarine diesel de atac, 9 submarine nucleare de atac, 6 submarine care transportă rachete balistice, 86 de nave de patrulare şi 223 vase ale Gardei de Coastă.

La rândul ei, Taiwan are doar 4 distrugătoare, 22 fregate, 14 nave de desant, 2 submarine diesel de atac, 44 nave de patrulare şi 23 de vase ale Gardei de Coastă.

Referitor la Forţele Aeriene, China are 1.600 de avioane de vânătoare, din care 800 de generaţia a 4-a şi a 5-a, în timp ce Taiwan are doar 400. China are şi 450 de bombardiere, în timp ce Taiwanul nu are niciunul.

Într-un alt capitol, cel al rachetelor, China face eforturi pentru dezvoltarea arsenalului clasic şi nuclear.

În acest moment, conform Pentagonului, armata chineză are 100 de lansatoare cu bătaie peste 5.500 km, 200 cu bătaia între 3.000 – 3.500 km, 250 cu raza de acţiune între 1.000 – 1.500 km şi tot 250 cu o bătaie estimată între 300 – 1.000 km.

Sursă foto: Reuters

Ioana Cristea

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Polonia îl acuză pe Vladimir Putin pentru criza migranţilor de la granița cu Belarus. Rusia monitorizată de Comisia Europeană.

Wed Nov 10 , 2021
Comisia Europeană a anunţat marţi că monitorizează 20 de ţări, printre care şi Rusia, acuzată de Polonia fără ocolişuri, pentru posibila lor implicare în organizarea transportului migranţilor către Belarus, ţară care potrivit UE orchestrează un val migrator la frontierele externe ale blocului comunitar ca represalii după sancţiunile europene, relatează AFP. […]